America fierbe, toată lumea este cu ochii pe scandalurile de hărţuire sexuală. Dintr-o dată toate vedetele s-au simţit violate, agresate deşi ani de zile au tăcut şi s-au complăcut deoarece faima şi banii au fost pe primul loc. Multe voci spun că este doar un complot sau, mai precis încă un mod de-a ieşi în evidenţă sau de a face bani. Nici preşedintel SUA, Donald Trump nu a fost scutit de astfel de acuzaţii.
De exemplu, acum se judecă un caz declanşat la începutul acestui an. O fostă concurentă de la ''Apprentice'', care l-a acuzat pe Donald Trump în 2016 de hărţuire sexuală, l-a dat în judecată pe magnat, cerând obţinerea întregii documentaţii relative la cazul care o priveşte. Nu numai atât: Summer Zervos a cerut ca să-i fie pusă la dispoziţie întrega documentaţie a tuturor femeilor - zece în total -, care au denunţat hărţuirea sexuală din partea lui Donald Trump.
Cererea - potrivit presei americane - a fost prezentată în martie 2017, dar a ajuns în atenţia Curţii abia luna trecută. Summer a declarat că va merge până la capăt cu acţiunea sa, nespecificând dacă are pretenţii morale sau materiale. Summer Zervos a pretins că Trump a sărutat-o şi şi-a împins organele genitale spre ea în 2007. Ei bine, dacă este aşa, de ce a scris o scrisoare către compania Trump cu doar câteva luni în urmă cerându-i ajutorul, se întreabă publicaţia Truthfeed?