Ancheta a luat sfârşit. A fost un FALS GROSOLAN. Fotograful a TRUCAT imaginile de la instalarea lui Trump la Casa Albă

Ancheta a luat sfârşit. A fost un FALS GROSOLAN. Fotograful a TRUCAT imaginile de la instalarea lui Trump la Casa Albă

Publicaţia care face dezvăluirea este The Guardian. Fotografiile instalării la Casa Albă a lui Trump, au fost modificate pentru a face să apară mai multă lume. În urma anchetei fotograful recunoaşte că a făcut modificările pentru a arăta că a fost mai multă lume.

Fotografiile cu momentul instalării ca preşedinte a lui Trump au fost modificate pentru a face să apară o participare mai numeroasă, după o cerere făcută de magnat a doua zi. Şi purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Sean Spicer, a inervenit pentru a solicita fotografii mai...măgulitoare.

Fotograful a spus inspectorului că ''a modificat fotografiile de la instalarea lui Trump pentru a le face mai simetrice tăind cerul şi fundalul unde mulţimea se termina'', pentru ''a arăta că a fost mai multă lume''. Fotograful, al cărui nume a fost de asemenea redactat în dosar, a declarat anchetatorilor că a fost contactat de un funcționar neidentificat care a cerut "orice fotografii care au arătat dimensiunile mulțimii inaugurării". După ce a trimis 25 de fotografii din  ziua inaugurării, a fost rugat să se întoarcă la birou și să "editeze câteva".

Şi a adăugat că a făcut-o crezând că acest lucru a fost ceea ce ar fi dorit un lider de la el, specificând că nu i s-ar fi cerut în mod special să taie din fotografii pentru a mări numărul de oameni.

Potrivit  The Guardian,  un oficial al comunicațiilor NPS, le-a spus anchetatorilor că, după ce a vorbit la telefon Trump cu directorul NPS, Michael Reynolds, a spus că proaspătul preşedinte dorea imagini de la inaugurare: "a avut impresia că președintele Trump dorea să vadă imagini care păreau să prezinte mai mulți  oameni la eveniment" și că imaginile lansate în media au arătat "multe zone goale".

Ne puteți urmări și pe Google News