Trombetta şi "greşeala" lui Ando

Noul antrenor principal, italianul Maurizio Trombetta, i-a supus ieri pe jucători la nişte teste de forţă şi de alergare.

După cum spuneau chiar fotbaliştii, aceste exerciţii reprezintă o noutate, faţă de mandatul fostului tehnician, Ioan Andone.   Membrii staffului se înţeleg dând din mâini

La antrenamentul de dimineaţă, Trombetta a vrut să vadă cât de rezistenţi sunt elevii săi la efort. În timp ce unii dădeau probe fizice în sală, alţii se pregăteau pe teren în compania lui Trombetta şi a preparatorului fizic.

Echipa ardeleană nu are momentan un antrenor secund, după demiterea „principalului“ Ioan Andone.   La începutul antrenamentului, preparatorul fizic portughez le-a arătat câtorva jucători care nu ştiu limba portugheză cum trebuie să sară peste obstacole. Apoi a vorbit cu Trombetta fie într-o engleză stâlcită, fie în italiană. Cei doi s-au înţeles cel mai bine în „limba gimnastică“, gesticulând abundent.

În a doua parte a pregătirii, care a durat în total o oră şi jumătate, Trombetta a încins o miuţă cu elevii săi la una dintre porţi. Jucătorii n-au reacţionat foarte bine la explicaţiile italianului, motiv pentru care acesta nu s-a arătat încântat de evoluţia lor. Trombetta a acceptat să-şi dea cu părerea la finalul antrenamentului: „Primele antrenamente ale mele cu CFR au fost aşa şi aşa... I-am supus pe jucători la nişte teste, fiindcă aşa trebuie. Vreau să văd cât de apţi fizic sunt pentru meciurile din Liga Campionilor“.   Fundaşul Ricardo Cadu îl regretă pe fostul antrenor principal, Ioan Andone: „E păcat că a plecat Andone, fiindcă el a câştigat Cupa şi campionatul. Normal că am căzut un pic psihic prin plecarea lui. Sper ca Trombetta să ne scoată din impasul în care ne aflăm şi să jucăm bine în meciurile din grupele Ligii“.

„Am căzut psihic prin plecarea lui Ando“ Cadu a vorbit şi despre testele fizice la care au fost supuşi toţi jucătorii de la CFR: „Cu Andone, nu am dat niciun fel de teste de forţă sau de alergare, dar nici cu alţi antrenori. Teste am făcut doar în Portugalia, la Boavista“.

Iuliu Mureşan, preşedintele clujenilor, a negat ieri sosirea lui Oleg Protasov în Gruia: „Nu va veni Protasov la CFR. Dacă l-am pus pe Trombetta, el va rămâne. Nu mă interesează ce se scrie, nici nu mai citesc presa, fiindcă sunt foarte ocupat cu lucrările la stadion. S-au făcut investiţii de peste 20 de milioane de euro“.