Tricouri aniversare pentru Arsenal Londra

"Tunarii" şi-au dezvăluit ieri oficial echipamentul de deplasare pentru sezonul 2011-2012, în care clubul londonez aniversează 125 de ani de existenţă.

Noul echipament, produs de firma americană Nike, este predominant bleumarin, partea din faţă a tricoului fiind împărţită pe diagonală în două jumătăţi, cea inferioară fiind de culoare turcoaz. Conform site-ului oficial al lui Arsenal, diagonala a fost aleasă pentru a comemora vechea busolă Dial Square, care a dat iniţial şi numele echipei, fondate în 1886 de muncitorii de la fabrica regală de armanent din zonă.

Stema prezentă pe echipament a fost special concepută pentru aniversarea clubului, remarcându-se prin cele 30 de frunze de lauri ce o încadrează. Pe interiorul tricoului, sub aceasta, este înscris motto-ul latinesc al lui Arsenal, "Victoria Concordia Crescit" (" Victorie Prin Armonie").

Echipamentul este farbicat folosind poliester reciclat, tehnologie promovată de Nike începând cu anul trecut. Pentru fiecare exemplar, se folosesc 13 sticle de plastic reciclate. Ţesăturile sunt concepute în aşa fel încât să ajute la evaporarea rapidă a umezelii şi sunt cu 13% mai uşoare decât cele din anii precedenţi.