Tribunalul Timiş a publicat, vineri, sentinţa în dosarul finanţării echipei de fotbal Poli Timişoara, în care au fost inculpaţi fostul primar Gheorghe Ciuhandui, Ioan Cojocari, fost secretar al Consiliului Local, Delia Ileana Dumitru, consilier juridic la primărie, Smaranda Haracicu, fost director al Direcţiei Economice din primărie, Violeta Mihalache, fost director de comunicare în aceeaşi instituţie, acuzaţi pentru abuz în serviciu.
Pe lângă acestea, inculpații au mai fost trimiși în judecată de către DNA pentru asocierea cu echipa patronată de omul de afaceri Marian Iancu. Poli Timişoara a primit în acea perioadă zeci de milioane de lei ajutor din partea autorităţilor locale, informează Mediafax.
În ceea ce îi privește pe fostul primar al municipiului Timişoara, Gheorghe Ciuhandu, pe viceprimarul Adrian Orza, precum şi pe alţi funcţionari din cadrul Primăriei Timişoara aceștia au fost achitaţi în controversatul dosar. Singurul inculpat ce a fost găsit vinovat este fostul secretar Ioan Cojocari. Acesta a fost condamnat la trei ani e închisoare cu supendare, dar și la plata prejudiciului către stat, stability la 27 de milioane de lei (aproximativ 6 milioane de euro). Sentinţa în acest dosar nu este definitivă.
Pe lângă acestea, Cojocari mai trebuie să execute o pedeapsă de muncă în folosul comunităţii de 60 de zile, la spaţii verzi, la societatea Horticultura și i-au fost interzise mai multe drepturi pentru o perioadă de doi ani, iar instanţa a dispus ca pedeapsa să o execute sub supraveghere.
Conform DNA, „În acest dosar, fostul primar al municipiului Timişoara, Gheorghe Ciuhandu şi fostul viceprimar Adrian Orza, precum şi alţi funcţionari ai Primăriei Timişoara au fost trimişi în judecată de DNA pentru asocierea cu echipa patronată de omul de afaceri Marian Iancu. Poli Timişoara a primit în acea perioadă zeci de milioane de lei ajutor din partea autorităţilor locale. Potrivit DNA, în cursul anului 2008, Gheorghe Ciuhandu, la acea dată primar al municipiului Timişoara, şi Ioan Cojocari, secretar al Consiliului Local Timişoara, uzând de prerogativele conferite de funcţiile ce le îndeplineau, au încălcat normele legale în vigoare ce reglementează posibilitatea virării unor sume de bani de la bugetul Consiliului Local Timişoara în contul S.C. Politehnica Timişoara S.A. (fostă S.C. Fotbal Club Timişoara S.A., fostă S.C. Politehnica 1921 Ştiinţa Timişoara & Invest S.A.).”