Judecătorii Tribunalului Ilfov au dispus, luni, efectuarea unei expertize medico-legale privind cazul Monicăi Iacob Ridzi, care susține că suferă de o boală ce nu poate fi tratată în cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Instanța vrea să clarifice dacă boala pe care fostul ministru o are împiedică executarea pedepsei de cinci ani de închisoare şi urmează să se pronunţe în data de 9 aprilie, transmite Mediafax, citat de b1.ro.
„Dispune emiterea unei adrese la INML în vederea efectuării expertizei medico-legale şi la Penitenciarul Spital Bucureşti Jilava în vederea prezentării condamnatei împreună cu actele medicale pe care le deţine la sediul INML", se arată în decizia Tribunalului Ilfov.
Ridzi a cerut întreruperea pedepsei din motive medicale, susținând faptul că există investigații care nu pot fi făcute în sistemul penitenciar.