Magistraţii Tribunalului Bucureşti au admis, astăzi, cererea privind fuziunea prin contopire dintre Partidul Naţional Liberal şi Partidul Democrat Liberal, informează Agerpres.
Potrivit deciziei tribunalului, noua formaţiune rezultată în urma fuziunii, Partidul Naţional Liberal, va fi înregistrată în registrul special şi se dispune radierea din acest registru a celor două partide care au fuzionat, PNL şi PDL. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în termen de 5 zile de la comunicare.
Reprezentanţii PDL şi PNL au aprobat pe 26 iulie, în unanimitate, într-un congres comun, protocolul de fuziune prin contopire şi statutul noului partid iar pe 5 august au depus documentele la Tribunalul Bucureşti.
Protocolul prevede că numele noului partid va fi Partidul Naţional Liberal, cu denumirea prescurtată PNL, alegerile interne urmând să se desfăşoare pe baza statutului noii formaţiuni începând cu 1 ianuarie 2017.
Semnul permanent al partidului este o săgeată într-un cerc format din 12 stele, sub care se află prescurtarea PNL, ansamblul fiind încadrat într-un pătrat cu colţuri rotunjite, acesta fiind şi semnul electoral al noului partid.