Editura Evenimentul si Capital

UPDATE. IARNA provoacă COȘMAR pe CALEA FERATĂ. HAOS din cauza ZĂPEZII. Anii trec, SITUAȚIA rămâne aceeași

Autor: | | 0 Comentarii | 173 Vizualizari

Circulaţia trenurilor este afectata de condiţiile meteo severe pe relaţiile Bucureşti Nord - Lehliu şi Valea Alba - Drobeta Turnu Severin Mărfuri, secţii aflate pe raza Regionalelor Bucureşti şi Craiova, unde mai mulţi copaci, care au cedat sub greutatea gheţii, s-au prăbuşit pe firul de contact, ceea ce a dus la întreruperea alimentării cu energie electrica a locomotivelor, informează Compania Naţională de Căi Ferate CFR.SA.

UPDTAE: Purtătorul de cuvânt al CFR a declarat că „Începând cu ora 10.00 s a redeschis linia Valea Albă - Dr. Tr. Severin Mărfuri, trenurile circulă la această ora în condiții normale.

De asemenea și la intrare în Capitală se circulă în condiții normale pe ambele fire între Buftea - Periș - Crivină, însă personalul feroviar rămâne pe teren pentru verificare și intervenție, dacă situația o impune din nou.

În ceea ce privește tronsonul București - Lehliu se fac ultimele verificări, astfel încât și pe acest segment să se reia circulația în condiții normale, fără atașarea suplimentară a unei locomotivei Diesel.

Pe restul rețelei feroviare, traficul se desfășoară în condiții de iarnă, dar fără implicații majore în circulația trenurilor”.

Știre inițială

„Personalul feroviar este deja pe teren şi acţionează într-o primă etapă cu drezine pantograf pentru tăierea şi îndepărtarea copacilor prăbuşiţi, apoi se va interveni cu personal specializat pentru înlocuirea componentelor avariate, restabilirea alimentării firului de contact şi efectuarea reglajelor la catenară”, se meționează în comunicat. Conform documentului, pe sectorul Bucureşti - Lehliu, sector care are două fire de circulaţie, trenurile vor tranzita zona prin cuplarea unei locomotive Diesel la fiecare garnitură, până la finalizarea lucrărilor de intervenţie, care se vor desfăşura alternativ pe cele două fire. Tracţiunea Diesel este realizata cu două locomotive ale operatorului naţional CFR Călători. Pe raza Regionalei CF Craiova, deoarece secţia de cale ferată Valea Alba - Drobeta Turnu Severin Mărfuri are un singur fir de circulaţie, trenurile care tranzitează zona au fost oprite în gările de pe traseu, măsură care va fi menţinută în toată perioada necesară desfăşurării intervenţiilor pentru tăierea, îndepărtarea copacilor şi restabilirea alimentării cu energie electrica a firului de contact. De asemenea, în comunicat se menţionează faptul că se circulă în continuare în condiţii speciale la intrarea în Capitală, pe sectorul Buftea - Periş - Crivina, unde se înregistrează fluctuaţii de tensiune în linia de contact şi implicit întreruperi de alimentare cu energie electrică a locomotivelor.

Actorul S-A SINUCIS! Ce a scris, la numai 48 de ani, in ultimul mesaj: Sunt pregtit sa ma intorc!

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Social

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
15:45 Execuția procurorului general Tiberiu Nițu, victima DNA 14:59 Acuzații DEVASTATOARE! Un fost membru CSM aruncă BOMBA care cutremură Justiția. Cifrele care DESFIINȚEAZĂ DNA 11:40 Protestele magistraților, ILEGALE. Ce urmăresc Dănileț și Lăncrănjan prin ÎNCĂLCAREA legii 10:50 Dosarul Tel Drum. Dragnea A LOVIT ÎN PLIN. Adio, emoţii? Decizie de ultimă oră în Justiţie. Breaking news 19:28 RAREȘ BOGDAN contra DACIAN CIOLOȘ. Jocurile de putere din spatele unei nominalizări neașteptate. 18:10 Update PROCURORII din CONSTANȚA au ieșit ÎN STRADĂ. Își SUSPENDĂ ACTIVITATEA: "Vrem justiție independentă!" 15:59 DESANT EUROPEAN la București. Se vor CERE și DA explicații în LEGĂTURĂ cu KOVESI 14:59 PROTEST. 100 de judecători și procurori din CLUJ își suspendă activitatea o săptămână. Magistrații vor face grevă 11:40 Tandemul Lazăr-Kovesi DECIDE ce instituție se ocupă de Tel Drum. Culisele SCANDALULUI dintre DNA și Secția de investigare a magistraților 10:50 Kovesi, AGENT SECRET. Ce scrisoare a primit DRAGNEA: „Nu mai este un SECRET” Breaking news 19:06 Președintele Parlamentului European A FĂCUT ANUNȚUL așteptat. Kovesi nici NU ȘTIE ce o așteaptă 16:25 Cerere HALUCINTANTĂ în CAZUL Kovesi. „Să-i RETRAGEM CETĂȚENIA!” 15:30 Kovesi este devastată. SEMNAL NEGRU de la Bruxelles. N-a fost niciodată în cărţi. Breaking news 13:24 Lazăr A CEDAT NEVOS după aroganţa lui Toader. Este CEL MAI DUR ATAC în direcţia ministrului Justiţiei 11:50 Ultima LOVITURĂ pentru KOVESI! PLÂNGERE PENALĂ de la fosta ȘEFĂ a DIICOT, Alina BICA 10:30 Kovesi ŞI CEL MAI MARE ABUZ din mandatul la DNA. Cine sunt „MÂNJIŢII DE PE LISTA NEAGRĂ”. Breaking news în Justiţie 18:16 BREAKING NEWS. DEZASTRU pentru KOVESI! Îi FUGE PĂMÂNTUL DE SUB PICIOARE... PRIMELE REZULTATE în procesul de selecție pentru Parchetul European 17:24 Kovesi LOVEȘTE DUR la Bruxelles. Instituțiile europene AU FOST ALERTATE 13:49 Kovesi ARE UN PLAN ASCUNS şi elaborat, cu PUNCT FINAL la Cotroceni. Cine s-ar fi gândit? Breaking news 09:16 Tudose A DEVOALAT MAREA MANEVRĂ de pe axa Dragnea-Toader. CE SE SCHIMBĂ LA DNA? Breaking news