Liderul ALDE a anunțat că parlamentarii ALDE vor avansa ideea înființării unor secții de votare, în fiecare județ, unde să se voteze câte trei zile.

„Am auzit destui români din ţară nemulţumiţi de această situaţie şi cred că trebuie să reechilibrăm situaţia şi să impunem şi în ţară posibilitatea să se poată vota pe acelaşi calendar ca şi cel pentru românii din afară. Adică să modificăm legea electorală pentru a înfiinţa un număr de secţii de votare (câteva sau măcar una în fiecare judeţ) unde românii să poată vota trei zile sau câte zile se va stabili să se voteze în străinatate. În fond, şi în ţară pot fi cazuri în care cetăţeni care nu pot vota duminică ar putea să-şi exprime votul vineri sau sâmbătă“, a explicat Călin Popescu Tăriceanu.

Liderul ALDE a precizat că își va prezenta propunerea și celorlalte partide parlamentare astfel încât să obțină o susținere cât mai mare

Te-ar putea interesa și: