Trei copii din Negreşti, judeţul Vaslui, au ajuns, duminică seara, la spital, după ce s-au agăţat de obloanele unei autoutilitare, care tocmai pleca. După câţiva metri, când şoferul a frânat, micuţii s-au rostogolit pe şosea, suferind multiple traumatisme. Şoferul a aflat de accident abia atunci când a fost oprit de poliţiştii de la rutieră.
"Din primele verificări a rezultat că trei minori cu vârste cuprinse între 6 şi 9 ani, în timp ce autoutilitara se deplasa cu viteză redusă, s-au agăţat de oblonul acesteia. Ulterior, din cauza manevrei de frânare, s-au dezechilibrat şi au căzut pe carosabil. Şoferul nu a sesizat acest lucru şi a continuat deplasarea. Conducătorul auto a fost identificat, a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ", a declarat inspectorul principal Augustin Brat, din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, citat de Agerpres.
Copiii au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui, iar unul dintre ei, care a suferit un traumatism cranio-cerebral cu pierderea cunoştinţei, a fost trimis la o unitate sanitară din judeţul Iaşi.
Şoferului i s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.