Trei bărbați au fost reținuți pentru proxenetism. Bani grei în spatele „afacerii”

Trei bărbați au fost reținuți pentru proxenetism. Bani grei în spatele „afacerii”

Trei bărbaţi din Târgu Bujor au fost arestați pe bază de ordonanță, fiind acuzați de săvârşirea infracţiunii de proxenetism prin metoda „Loverboy”.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Galaţi a transmis că poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale Galaţi şi cei ai Poliţiei Oraşului Târgu Bujor au efectuat şase percheziţii domiciliare, în municipiul Galaţi şi oraşul Târgu Bujor.

Potrivit IPJ Galați, perchezițiile au fost făcute în cadrul unui dosar penal, în care se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism.

La acel moment, au fost găsite şi ridicate un autoturism de lux, despre care există informații că ar proveni din săvârşirea de infracţiuni, dar şi suma de 1.450 euro.

Ne puteți urmări și pe Google News

De asemenea, au fost puse în executare trei mandate de aducere, pentru trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 38 ani, toţi din oraşul Târgu Bujor. Cei trei indivizi sunt bănuiţi de săvârşirea infracţiunii de proxenetism.

Aceştia ar fi racolat zece tinere, din anul 2012 până în prezent, cu vârste cuprinse între 18 şi 22 ani. Folosindu-se de metoda „Loverboy”, cei trei indivizi le-ar fi transportat în străinătate (Italia, Spania, Belgia, Austria sau Elveţia).

Ajunse în afara țării, printr-un comportament agresiv, femeile ar fi fost determinate să practice prostituţia în beneficiul lor, prejudiciul creat fiind de aproximativ 80.000 euro.

Cei trei bărbați au fost reţinuţi, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore. Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor urmează să decidă dacă va fi aprobată propunerea de arestare preventivă.