Deși a fost cercetat de CNSAS în calitate de candidat la funcția de primar al Sibiului, pe Iohannis îl așteaptă noi verificări.
În calitate de candidat la cea mai importantă funcție din stat, președintele PNL, Klaus Iohannis, va fi supus unui control de securitate mult mai atent decât cel din 2008, când CNSAS a emis o adeverință că nu a fost colaborator al Securității. Iohannis nu a deținut funcții înalte, care să necesite un control al Serviciilor Secrete. Spre deosebire de ceilalți candidați, Iohannis nu a ocupat poziții nici în Parlament și nici în Executiv, unde putea fi numit doar pe semnătura președintelui Traian Băsescu. Membrii guvernului, în frunte cu premierul, sunt verificați nu doar de CNSAS ci și de Serviciile speciale.
Control de rutină în 2008
Este posibil ca, acum, mem brii Consiliului pentru Studierea Arhivelor Secu rității să solicite serviciilor se crete o nouă verificare a arhivelor, iar direcția de investigații a Consiliului să cerceteze propriile dosarele cu mare a t e n ț i e . Ade verința emisă în mai 2008 de CNSAS - singurul document publicat pe siteul acestei instituții - afirmă, sec, că „nu există date ori documente din care să rezulte calitatea lucrător sau colaborator al Securității, în sensul legii” a lui Klaus Werner Iohannis. Adeverința a fost eliberată la 27 mai 2008. CNSAS nu precizează dacă în arhivele serviciilor secrete au fost găsite sau nu documente referitoare la Iohannis, așa cum procedează în alte cazuri.
Iohannis neagă orice legături secrete
Presa a relatat, în aceste zile, că, în contextul afirmațiilor președintelui Traian Băsescu privind existența unui ofițer acoperit în rândul candidaților la funcția supremă, și serviciile secrete ar putea să se uite mai atent cine va deveni comandant suprem al forțelor armate. În plus, grupurile parlamentare PNL și PDL au solicitat o comisie de anchetă la nivelul Camerei Deputaților, care să cerceteze afirmațiile lui Băsescu. ACL dorește ca șeful statului, precum și directorii serviciilor secrete să fie audiați în această comisie. Klaus Iohannis a negat deja că ar fi fost ofițer acoperit. Acum câteva luni, deputatul PNL Mihăiță Calimente, președintele comisiei parlamentare de control a SIE, a declarat că liderul liberal a fost urmărit de serviciile secrete. El a făcut aceste afirmații după ce presa a publicat câteva fotografii ale mașinii lui Iohannis în apropiere de vila președintelui Băsescu.
Germania spionează cu BND
Singurul serviciu secret german cu competențe în culegerea de informații în afara țării este BND (Bundesnachtrichtdienst), o agenție cu un buget anual de jumătate de miliard de euro și, oficial, peste 6000 de angajați. Serviciul a fost recent obiectul unor dezvăluiri în presa germană potrivit cărora ar spiona sistematic Turcia, informații care au iritat administrația de la Ankara. Acum câțiva ani, BND a fost, de asemenea, în centrul atenției după ce a reușit să pună mâna pe un CD cu numele deponenților germani de la o bancă din Liechtenstein, acuzați că evitau să plătească impozite statului german.
Turcescu și Cristoiu prevăd un viitor sumbru pentru candidatul PNL
„Iohannis are probleme și iese din scenă”
„Pariul meu. Şi rog să se consemneze! Jhn are probleme si iese din scena prezidențialelor. Alianța caută candidat de susținut. Asta dacă nu-l înlocuieste pe ultima sută de metri. Oricum ar fi, omul e out. Dacă e out înainte de depunerea listelor intră în scenă o listă de prezidențiabili. Va conta cine are semnăturile strânse pentru că termenul va fi scurt. Variante: Mlsc, Trcn , Prd , Ung sau, cine știe, poate chiar Mcv ori, puțin probabil, Udr. Dacă „problemele” lui Jhn sunt dezvăluite dupa depunerea candidaturilor, iese haos și fiecare e liber să susțină pe cine vrea. Care cu Trcn , care cu Mlsc, care cu Mcv, care cu Udr, ba chiar cu Pnt. Într-un fel, poate e mai bine, se separă apele. Ce nu știe nimeni încă este cum va arăta finalul: iese sau nu Pnt? Aceasta- i întrebarea!”, susține, codificat, Robert Turcescu, care prin apelativul „Jhn” se referă la președintele PNL, Pnt este Ponta, Prd - Predoiu, Udr - Udrea, Mcv - Macovei, Trcn - Tăriceanu, iar Mlsc - Teodor Meleșcanu.
„Joc operativ la sugestia americanilor”
Şi jurnalistul Ion Cristoiu are nişte ipoteze şocante în legătură cu Klaus Iohannis. „De marți, 9 septembrie 2014, de cînd Traian Băsescu a declarat că între candidații la Președinție există un ofițer acoperit al unuia dintre cele două servicii românești, amenințînd cu deconspirarea dacă respectivul nu-și trece în CV meseria de ofițer acoperit, presa noastră, mai ales prin televiziunile de știri, dar și clasa politică s-au angajat într-o vastă operațiune de tip Găsirea Elodiei: Cine e acoperitul? Nu s-a discutat aproape deloc despre rațiunea acestei acțiuni ieșite din comun, unică, dacă nu mă înșel, în istoria serviciilor secrete: amenințarea cu deconspirarea venită chiar de la cel care e Șeful serviciilor secrete: Președintele Republicii”, a scris Cristoiu. Pe blogul său, el susține că liderul PNL ar fi suspect că a lucrat pentru serviciile secrete germane. „Așa cum ziceam duminică seara la Jocuri de putere, e vorba de un joc operativ. La sugestia americanilor și cu sprijinul serviciilor, se încearcă scoaterea din joc a lui Klaus Iohannis, suspectat de a fi ofițer al serviciului secret german. Cum acest motiv nu poate fi invocat public, se folosește motivul ofițerului sau al fostului ofițer al unui serviciu secret român”, afirmă jurnalistul. El mai ia în calcul posibilitatea ca Traian Băsescu să fi lansat o „fumigenă”.