Un avocat din Cluj a obținut din partea Ministerului de Finanțe un răspuns în care se arată, negru pe alb, că tranzacțiile cu monede BITCOIN nu se impozitează, iar cel care derulează aceste schimburi nu plătește impozit, profitul fiind unul curat, fără ca Statul să își bage nasul în aceste tranzacții. O monedă BITCOIN se tranzacționează cu suma de 5.000 de dolari SUA.
Întreaga poveste a pornit de la un hacker care a fost arestat preventiv timp de șase luni, deoarece ar fi încercat să acceseze mai multe site-uri inclusiv cel al SRI sau al Președinției României. În paralel, procurorii DIICOT au găsit, acasă la hacker suma de 100.000 de euro, despre care acesta susține că a obținut-o după ce a tranzacționat mai multe monede de tip BIOTCOIN.
Avocata Maria Mladin, care îl apără pe hackerul în fața judecătorilor, susține că procurorii DIICOT au deschis un dosar separat pentru această tranzacție, acuzația adusă fiind de spălare de bani, totodată fiind dispus și sechestrul asupra sumei de 100.000 de euro.
Deși procurorii au obligația legală de a aduna probe în favoarea și în defavoarea inculpatului, nu au făcut niciun demers pentru a afla acest lucru. ”Clientul meu a făcut proba că tranzacția cu monede BITCOIN a existat. A depus acte care atestă această tranzacație. Nu poatre fi vorba despre infracțiunea de spălare de bani, din moment ce Statul Român nu este vătămat deoarece nu are cadrul legal să impoziteze aceste tranzacții. Dosarul este deschis de mai mulți ani și nimeni nu mai face nimic în el”, spune Maria Mladin.
Răspunsul de la fisc: BITCOIN nu se impozitează
Maria Mladin a reușit să demonstreze faptul că în cazul în care este angajată nu este vorba despre o infracțiune ci despre o tranzacție financiară, care a scăpat de brașul lung al Fiscului. Surpriza a venit în moment în care ea a cerut Ministerului de Finanțe un răspuns pentru a lămuri întreaga problemă. ”Instituțiile Băncii Naționale a României și Autorității de Supraveghere Financiară nu consideră că moneda virutală BITCOIN reprezintă monedă electronică sau instrument financiar și nu se poate evidenția un regim fiscal potrivit actualului cadru juridic reglementat. La momentul actual, regimul monedei BITCOIN nu este reglementat legislativ și considerăm că numai după crearea cadrului legal, se va analiza necesitatea reglementării în plan fiscal a acestei probleme”, se arată în răspunsul Ministerului de Finanțe.
Avocata Mladin susține că sunt foarte mulți tineri, în marea lor majoritate IT-iști, care dețin mai multe astfel de monede, care în prezent au ajuns să coste 5.000 de dolari/bucată. ”Acum, vom depune acest răspuns la dosar și sperăm ca procurorii DIICOT Cluj să îl dea o soluție, favorabilă clientului meu”, mai spune avocata Mladin.