Transsexualul operat pentru schimbare de sex, externat discret, dar rămâne sub observație

Femeia care, la începutul lunii iunie, a fost operată la Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din Capitală pentru a deveni bărbat a părăsit clinica în urmă cu două zile, dar va reveni la control, a declarat pentru mediafax.ro doctorul Cristian Niţescu.

"Bărbatul este bine acum. Încă urinează prin sondă. Aşa cum am spus, va mai trece mult timp şi vom mai face nişte operaţii până când vom avea un bărbat cu funcţii specifice sexului. Ni s-a cerut să nu facem publicitate legată de plecarea lui, aşa că l-am externat discret", a spus medicul Cristian Niţescu, de la Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din Bucureşti. O echipă de medici de la Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din Bucureşti, condusă de Cristian Niţescu a efectuat la începutul lunii iunie, o operaţie de schimbare de sex de la femeie la bărbat. Operaţia a durat peste 14 ore și a fost considerată de medici un succes. Intervenția a început acum șase luni Prima fază a intervenției a început acum șase luni. Intervenţia a constat în îndepărtarea uterului şi a anexelor, apoi într-o vaginectomie. O a doua etapă a operaţiei de schimbare de sex, de importanţă majoră, a fost realizată la începutul lunii iunie şi s-a finalizat cu "ataşarea neopenisului la zona receptoare". În etapa a treia şi ultima, care va fi realizată peste un an, pacientul va fi supus unei noi intervenţii, când, pentru a asigura viaţa sexuală activă a pacientului, medicii îi vor aplica neopenisului un suport osos, preciza Cristian Niţescu. De la psiholog la judecător Pacientul în vârstă de 35 de ani a fost consultat atât de medic, cât și de psiholog, după care a obţinut o hotărâre judecătorească care să permită efectuarea operației de schimbare de sex. Ulterior, pacientul a fost supus unei evaluări endocrinologice care a confirmat lipsa sindroamelor genetice şi a tulburărilor congenitale ale hormonilor sexuali. Medicul Cristian Niţescu a precizat atunci că transsexualismul este o problemă de durată și că pacientul avea de mult "o comportare bărbătească" şi de aproape cinci ani a început demersurile pentru schimbarea de sex. "Transsexualismul este o stare de boală catalogată iniţial ca afecţiune psihică, evaluările ulterioare relevând însă că este o stare de boală, dar nu psihică, în care singurul tratament posibil este cel chirurgical. Din punct de vedere anatomic, femeia avea creier de bărbat, gândea ca un bărbat", a mai spus Niţescu. Șase operații de schimbare de sex realizate în România Şase operaţii de schimbare de sex au fost făcute până în prezent în România. Prima operaţie de schimbare de sex a fost realizată în 1995, de către profesorul Ioan Lascăr, unui bărbat care a dorit să devină femeie. Ulterior, profesorul Ioan Lascăr a realizat alte patru operaţii de schimbare de sex, respectiv altor doi bărbaţi care au dorit să fie femei şi două femei care au vrut să devină bărbaţi. Ultima operaţie de schimbare de sex este cea realizată de echipa de la Spitalul de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din Capitală, condusă de medicul Cristian Niţescu. Operaţia de schimbare de sex este decontată de CNAS, fiind considerată boală psihică de neconcordanţă între percepţia eului şi statutul real al persoanei, care se tratează chirurgical, a spus profesorul Ioan Lascăr, şeful Clinicii de chirurgie plastică şi reconstructivă a Spitalului de Urgenţă Floreasca. Citiți și: Operaţie de schimbare de sex, cu voia judecătorului Pacientul operat pentru schimbare de sex se recuperează bine