Transportatorii români s-au arătat nemulțumiți față de decizia Austriei de a bloca aderarea României la Spațiul Schengen. Ei susțin că acest lucru le va afecta afacerile pentru că vor pierde bani din cauza cozilor de la frontiere.
Transportatorii români se revoltă împotriva deciziei din Consiliul JAI. Ei au explicat că blocarea aderării României în Spațiul Schengen le va afecta afacerile pentru că timpul de așteptare de la porțile Europei este mult prea mare. În plus, acest lucu face ca autoturismele să consume din ce în ce mai mult combustibil. Vasile Ştefănescu, preşedintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), a declarat că transportatorii români sunt cei mai afectaţi de refuzul Austriei.
În ciuda faptului că țara noastră îndeplinește toate condițiile de mai bine de 10 ani, „suntem în continuare ţinuţi la porţile Europei. Transportatorii noștri stau cu zilele în frontieră. În timpul ăsta, consumă în motorină, consumă timp și consuma nervi”, spune Vasile Ştefănescu. Bărbatul a subliniat că transportatorii români ajung să piardă zilnic bani cu fiecare autocamion care aşteaptă în coadă la frontieră. Dacă România ar fi aderat la spațiul de liberă circulație, ar face ca acești timp să fie reduși semnificativ. De asemenea, și costurile ar fi mai mici pentru transportatori.
„Intrarea în Schengen este egală cu mai puține ore, zile, săptămâni de așteptare în frontieră, reducere de cost operațional pe zi undeva la 100-150 de euro cu fiecare camion. Gândiți-vă la o reducere a costurilor operaționale pentru transportator cu un procent cuprins între 2 și 5% din cifra de afaceri anuală, într-o estimare foarte largă. Bani care ar putea rămâne în buzunarul operatorului de transport. Sectorul de transport este principalul beneficiar al intrării României în Schengen”, susţine Augustin Hagiu.
Costurile pe care trebuie să le suporte transportatorii români
Ion Lixandru, vicepreședintele Uniunii Naționale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) şi administrator al unui grup de firme de transport, a precizat care sunt costurile pe care transportatorii români trebuie să le suporte. Lixandru a spus că aderarea României la Schengem ar fi adus mai multe beneficii transportatorilor români.
În primu, rând este vorba că șoferul ar putea să controloze mai bine costurile autovehiculului pentru că un autoturism care stă la cozile de la frontieră consumă. De asemenea, angajatorii sunt obligați să plătească transportatorii pentru a sta la cozi foarte lungi. Un alt avantaj ar fi fost reprezentant de faptul că gradul de poluare ar fi diminuat.
„Ca să nu mai vorbesc că şoferul, după ce stă două-trei zile în vamă, este nervos, e presat să ajungă la destinaţie. De ce? Pentru că marfa de la el din camion poate generează un flux de producție”, explică Ion Lixandru. Mai mult decât atât, un alt avantaj ar fi acela că poți să faci mai multe curse cu aceiași șoferi. Dacă șoferul știe că nu mai stă chiar și cinci zile la frontieră, el va prefera să plece şi în curse internaționale.
Asociațiile de transportatori plănuiesc proteste
Cei trei lideri ai asociaţiilor de transportatori spun că nu plănuiesc acţiuni de protest. În plus, ei au adăugat că sunt dezamăgiţi de modul în care politicienii români au condus negocierile, dar şi de decizia austriecilor. „Protest în fața cui? În fața neputinței acestei națiuni de a-și alege oameni politici care să ne reprezinte cu adevărat? Este ca și cum ai protesta împotriva propriei prostii sau a propriei incapacități de a aduce în funcții-cheie ale statului român oameni implicați, oameni responsabili și, mai ales, oameni care își iubesc națiunea și își respectă pașaportul și buletinul”, spune Augustin Hagiu.
Bărbatul a mai susținut că țara noastră trăiește în momentul de față un eșec. În plus, el consideră că toți românii au fost umiliți de decizia Austriei. „Am fost umiliţi. Trăim un eșec în momentul de față”. Hagiu a punctat că Austria depinde de Marea Neagră și de toate resursele pe care ea le oferă. Dacă politicienii români ar fi știut să profite de aceste lucru, țara noastră ar fi putut să îi privească „de sus pe toți”, a declarat Hagiu.
El a mai spus că transportatorii ar trebui să boicoteze, drept răspuns, companiile austriece. Primul lucru pe care al putea să îl facă este ca unele companii cu sediul în Viena să nu mai fie aprovizionate, a explicat Vasile Ștefănescu. Principala companie austriacă care deține benzinării în România este OMV Petrom, în timp ce pe piața de RCA, companiile austriece dețineau circa 27% din piața pe 2021, potrivit raportului pe anul trecut al Autorității de Supraveghere Financiară, informează Libertatea.