Ambasadorul României în Germania, Emil Hurezeanu, a făcut dezvăluiri despre unul dintre cele mai mișcătoare momente din decembrie 1989.
Atunci, Emil Hurezeanu era redactor la Radio Europa Liberă, post care difuza primele mărturii ale masacrului din 17 decembrie de la Timisoara. O înregistrare din acele zile le-a rămas în memorie tuturor celor care au auzit-o: o femeie le spunea soldaţilor că și ei sunt români și că nu trebuie să tragă în revoluționari.
Actualul ambasador a dezvăluit, într-o emisiune a Digi24, că vocea femeii a ajuns la Europa Liberă trimisă prin poștă de un medic austriac, aflat în vizită la rudele din Timişoara. „Am fost şi noi surprinşi ascultând această înregistrare, care era o priză dramatică la ce se întâmpla în oraş, şi am aflat imediat care e impactul ei prin difuzare. În afară de această înregistrare, existau mărturii concomitente, scrisori, telefoane, oameni care asistaseră la ce s-a întâmplat, aveau prieteni, rude, plecaseră după începerea evenimentelor, ajung la Budapesta, în Germania sau Austria, pun mâna pe telefon şi sună. A fost declicul, transformarea scânteii în flacără”, a povestit Hurezeanu.
Doctorul misterios
„Timișoara este în vestul României, este orașul foarte conectat cu Iugoslavia de atunci. Se călătorea mulţ şi Occident. Cine o făceau? Şvabii, şvabii bănățeni, est-germanii din Banat, din Timișoara, care veneau să-și vadă rudele înainte de Crăciun, care călătoreau în străinătate. Se circula, lumea, știm, la Timișoara, prin tradiție o lume deschisă, o lume cosmopolită, o lume interculturală puternică cu germani, cu sârbi, cu..., nu, cu o tradiție a Europei Centrale, un oraș foarte deschis, unul din cele mai pro-occidentale în mod natural, orașe, așezări, mare așezări românești.
Este motivul pentru care ce se întâmplă atunci, acolo, după 15, în jurul parohiei pastorului László Tőkés, unde sunt..., majoritatea protestatarilor sunt români, și apoi în piețele, și pe străzile Timișoarei este imediat cunoscut. Nu erau telefoane cu înregistrare, nu erau nici magnetofoane, că nu erau pregătiți unii să înregistreze; ştiau că urmează începutul căderii comunismului la Timișoara.
Dar această înregistrare nouă ne parvine prin poștă, după un avertisment telefonic al unui austriac, al unui doctor din Linz, care se află atunci la rudele lui în Timișoara - cred că soția lui. Multe amănunte nu știm despre el, nu am aflat niciodată despre acest domn. Cert este că el ne trimite într-un plic o înregistrare pe bandă sau poate era pe casetă, nu mai țin minte, și când ne dă explicații sumare: este o înregistrare pe care am făcut-o la Timișoara, în ziua de 17 decembrie. O primim, nu știu, totuși, în zilele acelea, o prind din Linz, din Austria o primim.
Este un doctor, un medic cu nume german și nu știu dacă nu cumva ne-a dat şi un număr de cont bancar - pretindea o mică răsplată financiară - i s-o fi achitat suma, nu știu”, a relatat Emil Hurezeanu.
Alte mărturii despre masacru
„Am fost și noi surprinși, ascultând această înregistrare, care era o priză dramatică la ceea ce se întâmplă în oraș și am aflat imediat care este impactul ei prin difuzare. În afară de această înregistrare existau imediat alte mărturii sau mărturii concomitente, scrisori, telefoane, oameni care asistasera la ce s-a întâmplat acolo. Aveau prieteni, rude, plecaseră după începerea evenimentelor. Ajung la Budapesta, ajung repede în Germania sau în Austria, pun mâna pe telefon și sună.
Sunt scrisori, îl aveam pe William Totok, de exemplu, timișorean, din grupul acesta de oameni foarte curajoși, Aktionsgruppe Banat, din care făceau parte și Herta Müller, laureata din 2009 a Premiului Nobel pentru literatură, soțul ei de atunci, Richard Wagner, Helmuth Frauendorfer, Totok, erau toţi timişoreni.
Din 1987 erau stabiliți la Berlin și erau între cei mai activi militanți pentru drepturile omului în România. România era o țară încercuită, supravegheată, întunecată, dar era o țară în atenția..., era într-un punct central al ecranului radarului. După 1987, după demonstrația muncitorilor de la Brașov, se proclamă de către organizațiile internaționale pentru drepturile omului, cea mai importantă fiind la Paris, condusă de Mihnea Berindei, doctorul Ion Vianu, Sandra Solojan, se numea Liga Internațională pentru Apărarea Drepturilor Omului în România, sunt organizații puternice în Germania, în jurul celor pe care am pomenit, Italia este o țară cu o recepție extraordinară a situației dramatice din România, și Austria, și Germania”, a mai povestit Emil Hurezeanu.
Manifestații de solidaritate cu românii, peste tot în Europa
Şi se proclamă o zi de solidaritate cu românii, la 15 noiembrie, prima oară, 1988, mai târziu cu un an după Braşov. În 15 noiembrie 1988, şi în 15 iunie 1989, se demonstrează împotriva regimului Ceaușescu în fața Ambasadei Române din Moscova, din /..../, din Berlinul de Răsărit, din Budapesta, din Varșovia, lăsând la o parte Amsterdam, sau Paris, sau..., unde să demonstră mai des.
La demonstrația de la Moscova participă, de exemplu, Elena Bonner, care era soția savantului surghiunit, care avea să se întoarcă puțin mai târziu din exilul lui de la Gorki, Andrei Saharov. Deci, se crease un moment revoluționar, un moment de maximă atenție, care se naturalizează aproape în Occident.
Deci atenție la asta, solidaritatea asta cu românii, care se transformă într-un curent larg de opinie publică, după ce Ceaușescu anunță, foarte nesăbuit, ca tot ce făcea în ultimul timp, sistematizarea rurală și ideea că după ce a făcut ce a făcut cu oamenii, i-a destructurat, nu le dă mâncare, nu le dă curent, nu le dă..., voia să mai distrugă și așezările acestei țări europene de mari intersecții culturale, confesionale, etnice, asta a devenit un șoc pentru fiecare european, pentru că s-a pus în situația în care lui i s-ar fi dărâmat casa din sat”, și-a mai amintit actualul ambasador în Germania.
„La București nu se întâmpla nimic...”
„Lasă că nu s-a întâmplat asta, dar ideea că, mai ales patrimoniul minorităților va fi distrus cu predilecție - nu s-a întâmplat asta. Au distrus satele din jurul Bucureștiului. Nu ştim cum ar fi orice ar fi urmat. Asta a generalizat protestul, este motivul pentru care presa internațională pregătește această revoluție din România. În ce sens? Nu se întâmpla nimic. La Congresul al XIV-lea nu s-a întâmpla nimic. Cade zidul Berlinului, Jivkov pleacă la plimbare, la București nu se întâmpla nimic.
Cred, nu vreau acum să dau dovadă de lipsă de modestie, cred că Europa Liberă aducea, era în primul rând receptacol al tuturor acestor informații încrucișate care veneau din lumea comunistă, care se desţelenea, și din lumea mare, unde problemele românilor erau foarte acute - astea intrau în emisiunile noastre, dincolo de scrisorile protestatarilor, ultima fiind a celor șase, foştii staliniști, care, probabil, pe o linie de reactivare moscovită, în absența instituțiilor noastre de opoziție, de rezistență. Noi nu am avut anticorpii ăştia.
Singur, minunați oameni, Dinescu, Dorin Tudoran, scrisorile Doinei Cornea, toți acești oameni, au fost mulți, au fost 20 - 30 de oameni care..., începând cu Paul Goma, care fiecare în felul lui, dar insular, insular, și apoi se pierdeau oarecum, mulți plecau sau erau plecați, ceilalți erau supraveghează la domiciliu, dar insulele astea nu au format un arhipelag niciodată, cum bine știți. Or, erau un arhipelag anticomunist în Polonia, un arhipelag anticomunist mai calm, dar mare, în Ungaria și așa mai departe. Celelalte informații sunt oarecum articulate, nu în sensul că noi nu eram în situația să declanșăm o răsmeriţă sau o rebeliune în România”, a mai spus Hurezeanu.
„Să nu pățim ca ungurii în '56”
„Frica cea mai mare a angajaților Europei Libere după 1956, care se transmitea din generație în generație, era să nu pățim ca ungurii care în '56 s-au luat după poveștile, unele povești americane, cum că gata cu comunismul în Ungaria, și au cerut oamenilor să iasă și să..., gata.
Or, când s-a întors foaia și au intrat iarăşi sovieticii, şi americanii nu au intrat, atunci în '56, să apere Ungaria, nu au intrat în '68 să apere...- păi, Cehoslovacia de ce? Nu că erau acordurile de la Teheran, Yalta, Potsdam și situația de facto de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, în care jumătate din Europa Răsăriteană era ocupată de trupe sovietice. Ce se putea face? Era un contract de păstrare a acestei stabilități sub o placă grea de mormânt în Est și sub acomodare, resemnare, dar nu întru totul, nu la nivelul..., la nivelul formulări valorilor în Vest.
Nu intrai cu trupe împotriva celorlalţi, că ştiai că începe un război atomic. Nu făceai față la forțe convenționale. Ruşii aveau tancuri, aveau avioane, aveau regimuri stabile, să zicem, iar ceilalți sigur au avut Radio Europa Liberă, care, după părerea mea, a fost o invenţie, detaşându-mă acuma de 30 de ani, de acest fenomen, a fost o invenție extraordinară.
Costa mai puţin decât un avion stealth, mai puțin de 250 de milioane de dolari pe an și, în același timp, alimenta cu informații, cu speranță, făcea legătura cu trecutul fiecărei țări înainte de comunizare, cu prezentul, compara aceste țări între ele, compara ce se întâmplă în lumea comunistă cu lumea necomunistă, cu ce se întâmplă în lumea necomunistă, și în felul acesta impactul a fost foarte mare, pentru că după 17-18, postul transmite în fiecare noapte - emisiunile erau doar după-masa, seara - acum se deschid mai multe frecvențe, se întărește transmiterea din punct de vedere tehnic și se transmite o actualitate românească întreaga noapte”.
Românii în direct la Europa Liberă
„Se eliberează multe canale atunci, faptul că lumea intrase într-un fel de întârziere istorică și în România. De exemplu, vorbește în noaptea de 20 spre 21 un ofițer de grăniceri de la Sighet, nu știu de unde, un colonel, așa se... Telefoanele funcționau fără telefoniste. În România nu...!
Realizator: Brusc.
Emil Hurezeanu: Brusc. Erau interviuri, erau apelurile patrioților celebrii din lume - Ileana Cotrubaș, cântăreața de operă, eu știu, Eugen Ionescu, Regele Mihai. Regele Mihai însuși după interviul nostru politic pe care i-l luăm la Europa Liberă în decembrie 1989, se manifestă tot mai ofensiv politic. Şi mesajele acestor oameni în timpul nopții, ba e chiar cineva care spune: dacă dați frecvența - și dă un număr de frecvență 19,5 - vă ascultă și cei din taburi şi tancuri, în așa fel să nu tragă, înainte de 22, în noaptea de 21 spre 22.
Dar Timișoara era un fenomen incipient mai ales că nu știai cum reacționează restul țării, nu știai cât de mult este împinsă represiune la Timișoara. La un moment dat se închide Banatul, nu, e stare de necesitate, se închid legăturile și oameni aceia rămân singuri. Or, cred că... - sigur şi BBC, nu vreau să exagerez, toată lumea vedea ce s-a întâmplat la Timișoara, dar Europa Liberă transformându-şi programele și având o experiență de decenii sau, un ultimul deceniu foarte intensă chiar, de credibilitate și de ataşament la problemele românilor, este foarte ascultată, şi atunci se întâmplă ca povestea Timișoarei să fie cunoscută, transmisă, extinsă prin radio.
Oamenii află și la Dorohoi, află și la București, tensiunile erau pretutindeni aceleași, regimul, cum bine știm, colapsează, colapsează repede și colapsează în mod, iarăşi paradoxal, cu multe victime după plecarea dictatorului, dar asta este o altă poveste.
Realizator: Despre înregistrare, reacția la auzul acestei înregistrări știți ceva? Cum au reacţionat oamenii?
Emil Hurezeanu: Da. A fost declicul...
Realizator: A fost declicul...
Emil Hurezeanu: A fost declicul. Deci, transformarea scânteii în flacără, pentru că aici nu mai erau comentarii, nu mai erau mărturii, chiar și ale unor martori oculari, mai mult să mai puțin inspirate. Oamenii povesteau, scrisori, vorbeau la telefon, până în 20, între 17 și 19. Aveam multe informații la prima mână, ca să zic așa, dar această...., aici era un decupaj dintr-o realitate de confruntare sângeroasă”, a încheiat fostul redactor al postului Europa liberă.