Unul dintre ultimele șocuri pe care ni le-a transmis Gheorghe Dincă este acela că nu știa numele celor două fete, Luiza și Alexandra, pe care recunoaște că le-a răpit, abuzat, ucis și apoi le-a profanat cadavrele.

„Fata din luna mai” și „fata din luna iulie” sunt numele pe care, spun avocații care au asistat la audierea lui Dincă, le-a folosit Monstrul din Caracal pentru a le descrie sfârșitul.

Am spus la început ”unul dintre ultimele șocuri”, deși formula mai exactă poate ar fi fost ”unul dintre cele mai recente”, pentru că sigur nu e ultimul. Informația este șocantă pentru toți cei care au urmărit cazul pentru că dramatismul este dat tocmai de personalizarea celor două fete.

Alexandra, fata cuminte, educată, cu o frumusețe caldă, angelică, crește, prin imaginea sa, gradul de revoltă împotriva animalului care a batjocorit-o, a ținut-o legată și apoi a strivit-o cu pumnul.

Luiza, fata cu privire hotărâtă, cu povestea întoarcerii în țară, după ce a cunoscut gustul Occidentului, te face să urli de furie când te gândești că a ajuns în labele păroase și noduroase ale nelegiuitului din Caracal.

Acesta este motivul pentru care faptul că ucigașul nu le spune pe nume ne revoltă și mai mult.

De fapt, urmărind desfășurarea evenimentelor și pentru că ne-au impresionat poveștilor de viață ale celor fete dispărute, noi ne prefacem că nu înțelegem că pentru Gheorghe Dincă aceste două destine nu există. Dincă este un obsedat sexual, un psihopat, dacă este să ne luăm după psihologii care au fost intervievați și au dat diagnostice analizând doar informațiile despre cel arestat, așadar nu e vorba de diagnostice ferme.

Pentru el, obiectul obsesiei nu are decât un singur lucru, trup. Nu are suflet, nume sau altă menire în afară de a sluji obsesiei lui.

Gheorghe Dincă nu răpea fete tinere pentru a face conversație cu ele, să socializeze, nu se prezenta și nu le întreba de nume. Cea mai bună dovadă asupra acestui lucru ne-a dat-o, „cu limbă de moarte”, chiar Alexandra atunci când, vorbind la 112, citea un nume găsit pe o carte de vizită rătăcită în camera unde era prizonieră, crezând că este chiar al atacatorului său.

Indiferent de ce le răpea, pentru a le viola, a le vinde, sau crezând că le poate păstra mai mult pentru sine, Dincă nu avea nevoie de numele lor, nu îl interesa. El căuta altceva la ele și egoismul specific mutației sale psihice nu îi permitea să acorde atenție unor ”amănunte” cum sunt identitatea, trăirile sau viitorul prizonierelor sale.

Practic, el le depersonaliza pe fete și le crea noi identități, în funcție de dorințele sale: „fata din luna mai”, „fata din luna iulie” și cine știe câte or mai fi. Depersonalizarea nu slujește doar egoismului celui care a răpit o victimă, ci are și un efect ”practic”. Fata răpită, de rețelele de sclave, de nebuni, nu mai are reacții, voință, devine în timp supusă, o „bucată de plastilină” în mâna celui care-i controlează destinul și lanțul de la picioare. Cu timpul, cu cât detenția și abuzurile de tot felul continuă, victima devine și mai supusă, acționând doar pe placul „stăpânului”.

1. Un fapt remarcat de multă lume este că Luiza, răpită pe 14 aprilie, ar fi fost numită ”Fata din luna mai” de Dincă la audieri.

E vorba de o altă tânără răpită sau bătrânul încurcă lunile? E o întrebare la care doar testele ADN făcute pe rămășițele umane recuperate din pădure pot răspunde. Oricum, faptul că pentru prima oară, după multe zile de audieri, Dincă a oferit el o probă crucială anchetatorilor este important. Până acum el nu a făcut decât să confirme prin declarații ce anchetatorii deja știau și puteau proba.

Este un punct de cotitură care ar putea duce la o mărturisire completă a tot ce a făcut Monstrul în ultimii ani.