După aproape 30 de ani de presă proastă, necazuri și uitare, omul de rând revine pe scenă sprijinit de alegători și de așa numiții populiști, spune Traian Ungureanu pentru Radio Europa Liberă.
Dacă 2016 ne obligă la ceva, atunci e vorba de o recuperare. După aproape 30 de ani de presă proastă, necazuri și uitare, omul de rînd revine pe scenă sprijinit de alegători și de așa numiții populiști. Această schimbare e aproape identică și în Vest și în Est. Ea privește oameni care au fost abandonați după ce au fost primii loviți.
E vorba de oameni care au fost scoși de pe scenă odată cu marile industrii și cu ideea după care munca e centrul vieții sociale. În locul lor au apărut consumul și ocupațiile curate, la modă, supertehno și nu neapărat productive. Foștii mineri, oțelari, mecanici, sudori și cîte și mai cîte alte profesii uitate au fost trimiși în șomaj sau spre pensii mizere. O parte au răspuns luîndu-și lumea în cap.
Milioane au plecat la muncă în Occident. Alții au rămas acasă și așteaptă prin parcuri sau cîrciumi să treacă timpul ce le-a mai rămas. Ne apropiem,însă, de ceasul limpezirilor. Mulți din noi trebuie să recunoaștem, prea tîrziu, că atîția oameni au fost tratați nedrept și că asta n-a făcut bine nimănui. Nu e prima eroare istorică în care o parte a societății face rău alteia. Dar e, mereu, uluitor cum nimeni nu învață lecția, a spus acesta în jurnalul de corespondent.