După ce hotărârea CCR de invalidare a referendumului a fost publicată ieri seară, în Monitorul Oficial, Traian Băsescu a revenit astăzi la Palatul Cotroceni.
UPDATE: Conform unor surse citate de Mediafax, Dorel Onaca a fost numit azi consilier al preşedintelui Traian Băsescu. Conform surselor B1TV, Daniel Onaca ar fi urmat să fie numit în funcţia de şef al cancelarie prezidenţiale. De asemenea, potrivit surselor menţionate, vor reveni la Palatul Cotroceni ceilalţi consilieri prezidenţiali din vechea echipă a lui Băsescu de dinainte de suspendare: Cristian Diaconescu la Cancelaria preşedintelui, Bogdan Drăgoi pentru mediul de afaceri, Sebastian Lăzăroiu pentru planificare analiză politică, Iulian Chifu pentru afaceri strategice şi securitate, Iulian Fota pentru securitate naţională, Bogdan Mănoiu la afaceri europene, precum şi Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al preşedintelui, pe funcţia de consilier de stat la departamentul de comunicare publică. Traian Băsescu a ajuns, în cursul acestei dimineţi, la Palatul Cotroceni, de la Vila Lac 3. Traian Băsescu a fost suspendat din funcţia de şef al statului timp de 52 de zile. În perioada imediat următoare, Traian Băsescu îşi va desemna noi consilieri, după ce aceştia au demisionat după suspendare. În cursul zilei de azi, Traian Băsescu ar putea susţine o declaraţie de presă. Ieri, Parlamentul a luat act de decizia CCR privind invalidarea referendumului din 29 iulie, iar hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial. Conform CCR, procedura de organizare a referendumului a fost respectată, dar condiţia de cvorum pentru ca referendumul să fie valabil nu a fost întrunită. Anterior, pe 6 iulie, Parlamentul a decis suspendarea din funcţie a lui Traian Băsescu. Crin Antonescu, care a devenit cu câteva zile înainte de suspendare preşedinte al Senatului, a ocupat în această perioadă funcţia de preşedinte interimar al României.
La referendumul privind demiterea preşedintelui Băsescu, conform Biroului Electoral Central, prezenţa a fost de 46,24% (8.459.053 de persoane), iar dintre cei care s-au prezentat la urne 87,52% (7.403.836 de persoane) s-au pronunţat pentru demitere, iar 11,15% (943.375 de persoane) - împotrivă.
CCR a tranşat în 21 august problema referendumului, deşi a avut alte două termene prevăzute anterior, 12 septembrie şi 31 august. CITIŢI ŞI:
- Traian Băsescu se poate întoarce la Cotroceni. Decizia CCR de invalidare a referendumului a fost citită în Parlament | VIDEO
- Ce urmează după revenirea lui Traian Băsescu la Cotroceni?
- Blaga: PDL va fi prezent, avem şapte absenţe
- Patru judecători CCR merg în plenul reunit al Camerelor Parlamentului
- Crin Antonescu se pregăteşte să părăsească Palatul Cotroceni. Şi-a eliberat din funcţie consilierii
- Ion Iliescu: Parlamentul ar trebui să corecteze decizia CCR privind invalidarea referendumului
- Liberalii ar putea lipsi de la şedinţa de astăzi a Parlamentului
- CCR explică decizia de invalidare a referendumului: Guvernul nu a trimis ce am cerut noi