Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, a declarat, după ce şeful statului Klaus Iohannis l-a respins pe Mihai Fifor de la Ministerul Transportului, că şi el ar fi procedat la fel.
"Și eu l-aș fi respins pe Fifor", a spus Traian Băsescu.
Întrebat despre șefia PSD și dacă Liviu Dragnea ar fi un mai bun conducător, Băsescu spune că nu are nimic de a face cu acest lucru, conform B1 TV.
Administrația prezidențială a anunțat, miercuri, că președintele Iohannis a semnat decretul de demisie a lui Ioan Rus din funcția de ministru al Transporturilor, dar a respins propunerea ca senatorul PSD Mihai Fifor să-i preia locul.
„Președintele României a transmis premierului, printr-o scrisoare, decizia de a respinge propunerea de numire a domnului Mihai-Viorel Fifor în funcția de ministru al Transporturilor, întrucât persoana nominalizată nu are expertiza și experiența managerială necesare gestionării domeniului complex al transporturilor. Președintele României a solicitat prim-ministrului desemnarea unei alte persoane care să întrunească condițiile necesare pentru a fi numită în funcția de membru al Guvernului”, se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.
Premierul Victor Ponta a reacţionat după ce preşedintele a respins propunerea şi a spus că se îndoieşte că şeful statului se pricepe la transporturi. Citeşte mai multe aici: REACȚIA premierului Victor Ponta după ce Klaus Iohannis a respins propunerea pentru Ministerul Transporturilor