Traian Băsescu, Scrisoare către Parlament: Adoptați urgent confiscarea extinsă a averii

Președintele Traian Băsescu a trimis, azi, o scrisoare celor doi președinți ai Camerelor Parlamentului solicitându-le ca legislativul să adopte în regim de urgență câteva acte normative, printre care și legea privind confiscarea extinsă a averii.

Iată textul scrisorii  adresat preşedintelui Senatului, Vasile Blaga, şi preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Alma Anastase, conform cumonicatului președinției: "În calitate de Preşedinte al României şi de garant al aducerii la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării României la Uniunea Europeană, alături de Parlament şi în conformitate cu art. 148 alin. (4) din Constituţia României, vă adresez rugămintea de a acorda o atenţie deosebită în adoptarea de către Parlament, cât mai urgent posibil, a următoarelor proiecte de acte normative:

• Proiectul de Lege pentru punerea în aplicare a Codului de procedură civilă;

• Proiectul de Lege privind statutul personalului de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea;

• Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2011 pentru reglementarea unor măsuri necesare intrării în vigoare a Legii nr.287/2009 privind Codul Civil;

• Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Codului penal şi a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal (confiscarea extinsă);

• Proiectul de Lege pentru punerea în aplicare a Codului penal şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii penale;

• Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995.

Adoptarea primelor patru proiecte de lege se înscrie în îndeplinirea de către România a condiţionalităţilor şi recomandărilor prevăzute în ultimul Raport de ţară privind progresele României în domeniul justiţiei şi combaterii corupţiei. Vă menţionez că deja adoptarea primului proiect de lege se află într-o întârziere de peste o lună faţă de graficul stabilit împreună cu partenerii noştri europeni. De asemenea, adoptarea ultimelor două proiecte ar avea un impact pozitiv în ceea ce priveşte procesul de reformare a sistemului de justiţie din România.

După cum deja cunoaşteţi, ţara noastră se află încă sub Mecanismul de Cooperare şi Verificare în domeniul justiţiei şi luptei împotriva corupţiei, iar o întârziere în procesul de adoptare a proiectelor sus-amintite ar însemna o nerespectare a angajamentelor asumate.

Am convingerea că veţi înţelege necesitatea urgentării adoptării acestor proiecte, acest lucru nefiind o cerinţă personală, ci un mod de a ne îndeplini angajamentele asumate faţă de partenerii noştri din Uniunea Europeană."