Fostul președintel al României, Traian Băsescu, a comentat incidentul de la granița turco-siriană, în care un avion rusesc a fost doborât de armata turcă. Acesta este considerat cel mai grav accident dintre NATO și Rusia din ultimii 50 de ani.
”Ar trebui să ne așteptăm la înțelepciune și desprind asta din reacția prudentă a Kremlinului, care nu a fost una violentă. Purtătorul de cuvânt al lui Putin a spus că e prea devreme să se tragă o concluzie. Sper ca această atitudine să fie menținută. Incidentul este de o gravitate extremă. Turcia, pe bună dreptate, agasată de pătrunderile avioanelor Federației Ruse, a reacționat. Este cel mai grav incident de securitate între NATO și Federația Rusă de 50 de ani încoace. Sper la o analiză tehnică, nu politică și acest incident extrem, extrem de grav să fie tratat ca o întâmplare. Eu cred că trebuie să privim la realitatea geografică. Cei pe care aviația Federației Ruse îi bombardează sunt și în apropierea graniței cu Turcia. Ca să treci granița e o chestiune de secunde și probabil că situația de luptă nu le permitea piloților manevre pentru ca un incident la frontieră să nu se producă. Sigur, asta nu e o scuză. Trebuie să trimiți piloți extrem de bine antrenați. Este clar că sunt filosofii diferite în problema Siriei, cel puțin până acum poziția occidentalilor e una fermă împotriva președintelui sirian Bashar Al-Assad și o poziție de susținere a rebelilor, care luptă contra lui Assad, pe când Rusia tratează egal forțele rebele, dar și grupările teroriste. Aici e o mare problemă ce trebuie negociată”, a spus Traian Băsescu la B1 TV.
Traian Băsescu a mai spus că România își va susține aliații din cadrul NATO.
”Drumul nostru este cel adoptat de NATO. Noi să punem la dispoziția NATO, când se iau decizii, toată expertiza noastră legată de Orientul Mijlociu, de Siria, precum și capabilitățile noastre pentru că mulți vorbesc persiflând capacitățile noastre, dar avem armată care s-a instruit în Irak, Afganistan, în Balcani vreme de zece ani, deci echipele noastre sunt bine pregătite. România are capabilități. Sigur, le vom mări pe cele aeriene la care avem deficiențe. Ne intră curând prima escadrilă de F-16, deci poate fi furnizor de securitate. La acest stadiu avem obligația de a pune la dispoziție expertiză și informații și vom rămâne solidari cu ei (cu NATO) și cu Turcia în orice condiții”, a mai afirmat Băsescu.