Traian Băsescu, replică DURĂ pentru Oreste Teodorescu: ”Sunteți cel care ați sustras documente din Intact sa le vindeți lui Udrea”

Fostul președinte Traian Băsescu a avut o dispută verbală, la postul B1 TV, într-o intervenție prin telefon, cu Oreste Teodorescu și cu senatorul PNL Tudor Barbu.

”Traian Băsescu? Tudor Barbu a devenit un activist de 2 bani ai PNL-ului. Deci, atâta timp cât vorbiți de mine neîntrerupt dați-mi voie să vă spun cine sunteți. Oreste, sunteți cel care ați sustras documente din Intact sa le vindeți lui Udrea. Eu îți spun să știi că eu am acest drept, pentru că știu când cereai bani pentru acte furate. Nu v-a dat bani, eu le-am dat justiției. Uită-te la tine întâi și apoi să dai lecții! Eu îți spun cine ești. Am vrut să intervin să lămuresc acest lucru", a spus Traian Băsescu.

Fostul președinte l-a acuzat, totodată, pe Tudor Barbu că nu vrea să respecte rezultatul referendumului conform căruia Parlamentul României ar trebui să aibă 300 de membri.

"Tudor Barbu, nu mă compara cu Klaus Iohannis! Am trecut cu țara prin criză, am fixat-o în NATO. Se vede de la o poștă că nu vreți să respectați referendumul că trebuie să aveți 300 de parlamentari.”, a declarat Traian Băsescu.