Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a spus marți la B1 TV că știa încă de acum doi ani despre faptul că referatul, prin care se arăta că teza de doctorat a Laurei Codruța Kovesi nu este plagiat, a fost măsluit. El nu a vrut să vorbească despre acest subiect pentru că exista un raport al Comisiei din cadrul Ministerului Educației care spunea că lucrarea șefei DNA nu este copiată.
”Eu am aflat prin 2014, dar din păcate, eu nu am o probă, dar vă spun ce am aflat. Că, de fapt, referatul din 2012, prin care lucrarea de doctorat a doamnei Kovesi a fost declarată ca fiind o lucrare științifică și că nu este plagiat, este un fals.
Am aflat că a fost scris de domnul Costoiu, la Guvern, cu știința lui Ponta și a lui Ghiță.
Am aflat în 2014 și nici atunci nu aveam ce să spun pentru că era un act oficial al comsiei desemnată de ministerul Educației care spunea că nu e plagiat.
Acea comisie a fost un fals, nu s-a întrunit niciodată. Raportul a fost redactat de domnul Mihnea Costoiu sau sub îndrumarea sa și trimis celorlalți doi membri din comisie să îl semneze.
Ar fi sărit toți pe mine că există un raport oficial. Azi am confirmarea, prin denunțul lui Ghiță, că informațiile erau corecte, dar ele erau protejate de SRI. Era implicat și Coldea în povestea asta”, a declarat Traian Băsescu.
Laura Codruța Kovesi și-a susținut lucrarea de doctorat în urmă cu 5 ani, în 2011. Fostul președinte spune că atunci, ea a fost însoțită de Florian Coldea și George Maior.
”În 2011, când doamna Kovesi și-a dat doctoratul a fost însoțită de domnul Maior și de domnul Coldea în calitate de aplaudaci.
Eu știam în 2014 că și Ghiță este implicat.
Eu știam că despre falsificarea raportului știe Mihnea Costoiu, știe Victor Ponta, știe Coldea și că este implicat Coldea. Aveam aceste informații venite din mediul civil, dar împotriva lor era un raport oficial al aceleiași comisii care i-a dat lui Ponta neplagiatul.
Acum îmi explic de ce Ponta s-a îndurat să o propună pe Kovesi pentru că erau tovarăși de falsificare a rapoartelor Comsiei ministerului Educației.
Eu am spus public acum, sprijinindu-mă, cu un licăr de speranță, că autodenunțul lui Ghiță va confirma aceste informații pe care le am.
Astăzi Ghiță mi-a dat speranța că pot vorbi credibil.
Pentru mine faptul că eu știam că și Ghiță a fost unul dintre mijlocitori, pentru că era omul de casă al lui Ponta, faptul că el face un autodenunț îmi dă speranța că se vor rezolva lucrurile.
În 2014 nici eu nu credeam că se poate falsifica un raport al comsiei”, a mai adăugat fostul președinte al României, Traian Băsescu, potrivit B1.ro.