Traian Băsescu îl face praf şi pulbere pe Gabriel Oprea: „Vai de capul tău amărâtule!”

Traian Băsescu îl face praf şi pulbere pe Gabriel Oprea: „Vai de capul tău amărâtule!”

Traian Băsescu a comentat despre fotografia devenită virală pe reţelele de socializare în care fostul vicepremier, Gabriel Oprea, a postat o fotografie trucată pe contul său de Facebook. În fotografie îl arată dând mâna cu fostul preşedinte Obama.

Traian Băsescu: "Vai de capul tău amărâtule. Profesorul doctor, general, Gabriel Oprea, chiar a ajuns tare rău şi jos dacă pentru imagine (fără acoperire) falsifică fotografiile de la întâlnirea mea cu Barak Obama. Înţeleg că falsul este semnalul relansării sale în politică, dar pare că falsul a fost şi semnul sub care şi-a construit toată viaţa marele profesor îndrumător de doctorate. Altfel, eu îi doresc sănătate. Vai de capul tău amărâtule!",a conchis fostul preşedinte pe contul personal de Facebook.

Tot astăzi, Gabriel Oprea a vorbit despre deja celebra fotografie, în care a declarat că a fost acolo, Obama a dat mâna cu toată lumea: " Vă dați seama, când a venit omul, domnul Obama în sală, l-a salutat pe președintele Băsescu, i-am fost prezentat, ministrul Apărării, domnul Aurescu, a dat mâna cu fiecare, e un om normal".

Întrebat de la cine a primit poza, Gabriel Oprea a răspuns:

Ne puteți urmări și pe Google News

 Doamnă, întrebați niște lucruri... Nu știu, am primit poza, nu știu cine e persoana respectivă! Bănuiesc că cel care a făcut poza. Au fost mai multe poze, nu am reținut numele",a răspuns fostul vicepremier.