Actuala coaliție depinde de relația Ponta-Oprea. Fostul șef al statului a spus că, dacă premierul va avea în continuare „abordări ambigue, ca acum”, atunci Oprea va găsi motivul să îi spună că iese de la guvernare
Acuzația de conflict de interese adusă de procurori premierului Victor Ponta este o exagerare, a susținut, ieri, fostul preşedinte Traian Băsescu: „Nu mi se pare că se poate forța atât de mult definiția conflictului de interese încât să ceri ridicarea imunității unui premier. Părerea mea este că nu va rezista într-o instanță o astfel de acuzație. (...) Pe mine mă îngrijorează puțin uşurința cu care poți să faci să cadă un guvern. Forțezi o acuzație de conflict de interese, după care toată clasa politică cere demisia. Cred că Victor Ponta va pierde Guvernul, iar dacă va avea dosare consistente nu cred că acestea va fi, cu conflictul de interese”, a declarat Băsescu la Gândul live. El a mai spus că premierul a ales să se opereze la genunchi în Turcia pentru a nu putea fi adus la DNA cu un mandat european, fostul şef de stat catalogând decizia prim-ministrului drept o „iresponsabilitate”. Totodată, Traian Băsescu a subliniat că nu i s-a părut corect jocul pe care l-a făcut UNPR la numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu la SIE, iar în opinia sa, o nouă majoritate
Udrea nu a fost în minister. Povestea cu geanta, o minciună!
Traian Băsescu a vorbit și despre arestările preventive care se fac în România și a subliniat că „va continua să pună semne de întrebare dacă se reia spectacolul arestărilor”. Fostul șef al statului a mai afirmat că este „un adversar al arestărilor pentru lucrurile care s-au petrecut cu mult timp în urmă” și că „un om simplu sau un om politic în fața instituțiilor statului este o gâză. Singura pavăză este respectarea drepturilor omului”. În ceea ce o privește pe Elena Udrea, fostul președinte a spus că povestea cu geanta cu bani este o minciună, și că, în ziua respectivă, fostul ministru nu a fost în minister: „Niciodată nu l-am întrebat pe Coldea de vreo anchetă la adresa Elenei Udrea. (...) Eu nu spun 100% nevinovată, știu sigur că nu a luat o geantă cu bani. Nu cred că a fost în minister pe data aceea. Luați această informație. Nu apare ca fiind în minister. Probabil în instanță o să spună unde era”.