EXCLUSIV INTERVIU TRAIAN BASESCU : „S-ar putea să arăt înregistrările cu Victor Ponta, așa cum este ca premier”

EXCLUSIV INTERVIU TRAIAN BASESCU : „S-ar putea să arăt înregistrările cu Victor Ponta, așa cum este ca premier”

Președintele Traian Băsescu a declarat că nu exclude să dea publicității și alte înregistrări de la consultările cu șeful Guvernului. „Când am spus că se poartă ca un pisicuț când e cu mine, nu am exagerat”, a punctat șeful statului.

- Dan Andronic: Bine ați venit, domnule președinte, vă propun să discutăm, pentru început, despre reducerea CAS. Nu o să vă întreb de „MTO”, ca să nu vă derutez cu pronunția mea.

- Traian Băsescu: Vă rog să folosiţi MTO, pentru că este consacrat în documentele Guvernului României.

- Dan Andronic: Hai să spunem că a fost o scuză ușor penibilă pe care a găsit-o Victor Ponta, cu pronunția. Pe mine m-a uimit altceva, faptul că discuția de acolo a avut, așa, un caracter ușor colocvial. Vorbeam de o măsură foarte importantă, dumneavoastră cereați date și aveam senzația că, chiar dacă premierul Ponta sau ministrul Finanțelor, Ioana Petrescu, le aveau în mapă, nu vroiau să vi le dea. V-ați așteptat să nu primiți nici o hârtie, nici un răspuns care să constea în cifre foarte exacte?

Ne puteți urmări și pe Google News

- Traian Băsescu: Domnule Andronic, nu aveau nici un fel de cifră pregătită, aveau doar poveşti, enunţuri de genul „să îmbunătăţim colectarea, să facem să funcţioneze ANAF”. Erau enunţuri pe care orice parlamentar le face, orice om politic le face. Realitatea este că ei nici acum nu ştiu cum vor compensa deficitul la fondul de pensii, care, repet, are în momentul de faţă un deficit de 12,5 miliarde, la care mai adăugăm 5 la 5,5 miliarde. Deci, 18 miliarde se face deficitul şi cu pensiile nu e de joacă. Toţi ştim că ele vor trebui plătite. Problema este de unde se iau banii.

- Silviu Sergiu: De unde pot lua bani, dle președinte, pentru a compensa deficitul?

- Traian Băsescu: Am văzut şi abordarea „de ce nu le-a dat preşedintele soluţia”. Sigur că soluţii pot fi. Problema este care este impactul pe soluţiile pe care le ai. Dacă te referi la creşterea fiscalităţii, la creşterea impozitelor, pe locuinţe, pe blocuri, pe maşini, la reintroducerea impozitului forfetar, care de asemenea, era în proiectul de cod care a dispărut de pe site-ul Ministerului Finanţelor, sunt măsuri care nu vor ajuta. O astfel de măsură, în opinia mea, poate fi aplicată atunci când ai un trend de creştere consolidat al numărului de salariaţi. Este momentul cel mai sănătos să aplici o astfel de reducere de CAS. Din păcate, la noi trendul este de scădere a numărului de salariaţi. Chiar dacă doamna ministru mi-a spus că au făcut 78.000 de locuri de muncă, nu a putut să îmi spună câte s-au pierdut. S-au pierdut vreo 200.000 de locuri de muncă în intervalul ăsta. Deci suntem pe un trend de reducere a numărului de salariaţi.

- Dan Andronic: De ce ați făcut publice înregistrările? Pentru că e, într-o formă sau alta, încălcarea unei cutume...

- Traian Băsescu: Da, pe care am respectat-o întotdeauna, până acum, când s-au depăşit nişte limite. Aduceţivă aminte că Victor Ponta a mai făcut şi declaraţii de genul „în timpul consultărilor, preşedintele îşi căuta sticla de whisky pe lângă fotoliu”. Şi am tot înghiţit...

- Dan Andronic: Și acum ce v-a deranjat?

- Traian Băsescu: Faptul că a spus că m-am purtat ca un bădăran cu doamna ministru. După părerea mea, a fost o discuţie absolut corectă, în care nu am jignito nici o clipă - şi se vede din filmare - şi în care am încercat să găsesc motivaţia pentru care să promulg cu conştiinţa împăcată această lege. Iar faptul că Victor Ponta a făcut declaraţii extrem de urâte - „preşedintele nepregătit” - când, de fapt, ei erau nepregătiţi -, „preşedintele a jignito pe doamna ministru şi i-a spus că diploma lui valorează mai mult decât cea de la Harvard”... Sunt lucruri pe care, la un moment dat, nu le mai poţi tolera. Vă asigur însă că dacă, la un moment dat, aş lua decizia să fac publice întrunirile pe care le-am avut cu Victor Ponta...

- Silviu Sergiu: Se poate ajunge la chestiunea asta? Adică luați în considerare? Este vreun protocol pentru astfel de întâlniri?

- Traian Băsescu: Nu există nici un protocol, acolo ştie toată lumea că, atunci când vine la preşedinte, apasă pe buton când vorbeste, deci se înregistrează, se filmează, nu există variantă să fii la preşedinte şi să nu se înregistreze convorbirea.

- Silviu Sergiu: Dacă premierul continuă cu atacuri dure, vă gândiți la posibilitatea să...

- Traian Băsescu: S-ar putea să-l arăt cum a arătat de când e premier, când am spus că se poartă ca un pisicuţ când e cu mine, să ştiţi că n-am exagerat deloc. Şi dacă vom ajunge la stadiul la care să încerce să perpetueze această minciună publică, ce-i face el preşedintelui când vine la Cotroceni, voi fi obligat să iau măsuri de punere în realitate a modului cum se desfăşoară discuţiile. Niciodată n-a fost pregătit, întotdeauna a venit cu un ministru mai bine sau mai puţin bine pregătit, dar el niciodată n-a înţeles despre ce discutăm.

- Dan Andronic: În protocolul întâlnirii scria că trebuia să vină și cu ministrul Finanțelor sau era o consultare între președinte și premier?

- Traian Băsescu: Putea să vină cu oricine. Nu vă ascund că mie mi-ar fi convenit mai mult dacă venea cu Gherghina (Gheorghe Gherghina, secretar de stat la Ministerul de Finanțe-n.red.) decât cu doamna ministru. De ce a preferat să o aducă pe doamna ministru, nu ştiu. Cert este că nu mi-a dat nici un motiv să promulg legea. Motivul ar fi însemnat să-mi poată spune de unde sunt veniturile suplimentare care vor acoperi deficitul la fondul de pensii. Putea să-mi spună: „domnule preşedinte, politica noastră este să continuăm să reducem investiţiile şi să luăm cinci miliarde de la investiţii”. Ar fi fost opţiunea guvernului, dar atunci le-aș fi cerut să-mi calculeze un deficit mai mare, pentru că tăierea investiţiilor, aşa cum s-a întâmplat anul acesta cu 22-25%, duce la creşterea şomajului, ceea ce s-a şi întâmplat. Şi atunci trebuia să compenseze un nivel mai mare, un volum mai mare de bani la fondul de pensii.

„Ioana Petrescu, ministrul de Finanțe a venit la Cotroceni dezarmată”

- Silviu Sergiu: Domnule președinte, exceptând acest moment...

- Traian Băsescu: Aş vrea să clarific un lucru, pentru că am văzut cât de departe poate merge cu minciuna omul acesta. Asta e o captură de pe site-ul Ministerului de Finanţe, la Capitolul Afaceri Europene, şi aici am subliniat cu roşu, spre exemplu: „Calendarul pentru convergenţă la MTO”. Eu i-am vorbit în limba română pentru că discutam cu primul ministru al României.

- Silviu Sergiu: Cine are o mai mare responsabilitate pentru momentul de la Cotroceni?

- Traian Băsescu: Aici este un element de scuză pentru doamna ministru...Toată lumea a focusat lucrurile pe ea. Premierul poartă vina principală şi o să vă spun de ce. Aduceţi-vă aminte, cu o zi înainte de consultările de la Cotroceni, sau două zile, a cerut să se scoată proiectul de Cod Fiscal de pe site. Doamna ministru a venit dezarmată la discuţie pentru că, sunt convins, mi-ar fi făcut socoteala cât se strânge în plus din taxele pe clădiri, pe autoturisme, impozitul forfetar pe care l-au denumit altfel în noul cod şi multe alte elemente. Primul ministru a luat-o deşi ştia că i-a luat orice armă să susţină reducerea CAS-ului. A fost un bărbat „number one” domnul Ponta. Iniţial a spus că vine singur, pe urmă a hotărât s-o ia, când a constatat că, nemaiavând argumentul Codului Fiscal cineva trebuie să dea răspunsurile, şi a lăsat-o pe doamna ministru să dea răspunsurile.

-Silviu Sergiu: Exceptând acest moment - ați urmărit cu siguranță prestația doamnei Petrescu - credeți că este un ministru de Finanțe bun, credeți că ar trebui să mai rămână în funcție?

- Eu aş fi mai îngăduitor cu dânsa, mult mai îngăduitor cu dânsa decât cu premierul. Pentru că ea a fost un om folosit de premier şi aruncată în gura lupului. Pe urmă a vrut să compenseze, spunând: „Vai, cum a batjocorit- o preşedintele pe doamna ministru...” Deci lipsa de caracter a lui Victor Ponta s-a văzut şi din modul cum a sacrificat- o pe doamna ministru, pe care eu n-aş fi sacrificat- o niciodată. N-aş putea să fac aşa ceva nici unui bărbat, şi cu atât mai puţin unei femei.

„M-am înțeles cu premierul să-l susținem pe Cioloș. Sper să nu conteste, că nu-i bine”

- Silviu Sergiu: Ce se va întâmpla la Consiliul European de la Bruxelles, la care veți participa zilele acestea?

- Traian Băsescu: Obiectivul minimal este întâlnirea cu noul preşedinte al Comisiei, Jean Claude Juncker, pe care România l-a susţinut. Am fost de partea câştigătoare. Va trebui și să desemnăm înlocuitorul d-nei Ashton, Înaltul Reprezentant pentru politică externă. Abia după ce preşedintele Comisiei şi Înaltul Reprezentant sunt validaţi de Consiliu se începe oficial discuţia despre ceilalţi membri ai Comisiei.

- Silviu Sergiu: Îl veți susține pe dl. Cioloș pentru poziția de comisar european pentru agricultură?

- Traian Băsescu: Categoric da. Este în baza unei discuţii pe care am avut-o cu premierul, chiar dacă văd că astăzi...

- Dan Andronic: Spune că nu aveți mandat.

- Traian Băsescu: Nu am nevoie de mandat, am obligaţia să apăr interesul naţional. Şi vă pot spune că şi în timpul Guvernului Tăriceanu, şi în timpul Guvernului Boc, desemnarea a făcut-o Guvernul.

- Dan Andronic: Da, asta spune și Ponta.

- Traian Băsescu: Dar în bun acord cu mine. Când Tăriceanu a încercat să o facă de capul lui, fiind cocoş cu Vosganian, nu s-a putut. De ce? Pentru că în Tratat - şi asta trebuie să citească Victor Viorel - scrie următorul lucru, la articolul 17, paragraful 7, aliniatul 2: „Consiliul, de comun acord cu preşedintele ales”, deci cu Jean Claude Juncker, „adoptă lista celorlalte personalităţi, pe care le propune pentru a fi numite membri ai Comisiei. Alegerea acestora se efectuează pe baza sugestiilor făcute de statele membre”. Şi atunci dăm la articolul 80 din Constituţie: „Preşedintele României reprezintă statul român”. Dacă Victor Viorel a crezut că face un joc public minţind din nou, pe seama interesului naţional, eu nu voi permite acest lucru. Pentru că el trebuia să deruleze o procedură acasă, să propună Parlamentului - conform legii 373 din 2013, care la articolul 19 spune aşa: „Parlamentul României va fi informat de către Guvern în legătură cu nominalizarea persoanelor în vederea ocupării unor funcţii în cadrul instituţiilor UE. Comisiile de specialitate ale Parlamentului vor audia persoana nominalizată de Guvern pentru funcţia de membru al Comisiei”. Nu vreau să am o reacţie la declaraţiile lui Victor Viorel, dar la ora asta, când preşedintele Comisiei este desemnat, România trebuia să aibă scrisoarea trimisă de Guvern cu numele celui pe care-l susţine. Obiectivul meu este să menţinem un portofoliu greu al UE.

- Silviu Sergiu: Avem șanse?

- Traian Băsescu: Eu încerc, dar în jocul pe care îl face... I-am spus premierului la telefon, sper să nu conteste, pentru că nu-i bine să conteste: rămânem pe varianta Cioloş? Răspunsul a fost: da. Domnule prim-ministru, atunci vă rog, cereţi ministrului de Externe să înceapă tatonările cu toate Ministerele de Externe ale statelor membre, să se ştie că România are un nume, vizează un portofoliu şi în condiţiile astea, sigur, şi România trebuie să facă nişte alianţe. S-o susţină pe Gheorghieva pentru Înalt Reprezentant, să-l susţină pe Sikorsky, să susţină varianta italiană, spre exemplu... v-am dat un exemplu. Dar să ştiţi că odată cu numirea... - astea-s lucruri pe care Victor Viorel nu le înţelege... - odată cu numirea preşedintelui Comisiei, odată cu votul din Parlament, iar astăzi, odată cu desemnarea Înaltului Reprezentant pentru politică externă, se declanşează un puzzle formidabil, pe care, dacă stai în afara lui, stai la peluză şi iei portofoliul pentru multilingvism.

- Mircea Marian: Ați avut o discuție cu guvernul pe scenarii?

- Traian Băsescu: N-aş intra în detalii. Eu am avut o înţelegere cu premierul, o înţelegere verbală de multă vreme, reconfirmată, şi acum văd că public spune alte trăsnăi...

- Mircea Marian: Dumneavoastră aveți nume de back-up de la Ponta?

- Traian Băsescu: Pe discuţii anterioare, da, dar ştiu eu cum se mai răzgândeşte? Vă pot spune că, în momentul de faţă, aproape jumătate din ţări au trimis deja propunerea scrisă către Jean- Claude Juncker. Eu, dacă m-aş potrivi premierului, în discuţiile informale pe care le fac, m-aş duce pe terasă să fumez o ţigară şi să beau o cafea...

„Dacă face control la ADS, Ponta să-l aibă în vedere și pe socrul său”

- Silviu Sergiu: Într-un interviu acordat „Evenimentului zilei”, premierul Victor Ponta a spus că, în discuțiile cu dvs. legate de nominalizarea noilor procurori- șefi, nu ați susținut-o pe Laura-Codruța Kövesi, ci ați făcut acest ucru doar la televizor . Cum comentați?

- Traian Băsescu: Eu de la bun început am susţinut Morar- Procuror General și Codruţa Kövesi la DNA, n-am putut Morar- Procuror General, am obţinut în acele mizerabile negocieri Niţu- Procuror General și Kövesi...

- Silviu Sergiu: Mizerabile?

- Traian Băsescu: Pentru că nu așa trebuia să se întâmple, dar nu aveam altă soluţie.

- Dan Andronic: Adică voiați să spuneți că lucrurile astea, de fapt, nu trebuiau negociate politic.

- Traian Băsescu: Nu trebuiau negociate, în mod normal, dar aveam în faţă o putere care câștigase cu 70%, în plus, aveam așa-zișii purtători de opinie de dreapta, care mă terfeleau în toate felurile, pentru că aș îndrăzni să o numesc pe Codruţa Kövesi, să o propun pe Codruţa Kövesi la DNA, și am obţinut ce am putut. Asta e. Se putea foarte bine să nu obţin nimic. Pentru că nu mai puteam ţine Parchetele în situaţia în care au fost.

- Silviu Sergiu: De provizorat?

- Traian Băsescu: Da. Toate erau cu mandatele expirate, toate funcţiile înalte.

- Dan Andronic: În legătură cu situația de la ADS, Victor Ponta ne-a spus că vrea să trimită Corpul de Control acolo și să mai facă o serie de plângeri penale.

- Traian Băsescu: Trebuie să îl aibă în vedere și pe socrul lui, când face control la ADS.

- Dan Andronic: La ce vă referiți?

- Traian Băsescu: Nu întâmplător a fost adusă ADS în subordinea directă a primului ministru.

- Dan Andronic: De ce?

- Traian Băsescu: Marele păpușar la ADS este dl Ilie Sârbu, tata socru.

- Dan Andronic: D-le președinte, suntem obligați de CNA să vă întrebăm: aveți dovezi?

- Traian Băsescu: Nu, este ceea ce știu. Președintele este o sursă credibilă.

- Dan Andronic: „Păpușar” înseamnă influență.

- Traian Băsescu: Da. Ăla e aia, ăla e aia... ăla e aia. Eu spun, afirm că tata socru este unul din oamenii foarte influenţi la ADS și că nu întâmplător, ADS a fost trecut în subordinea directă a primului ministru.

- Dan Andronic: Dumneavoastră ne spuneți că, de fapt, la nivelul oficial al statului există informații în privința asta.

- Traian Băsescu: Eu vă spun că am informaţii și nu vă spun dacă de la nivel oficial sau neoficial. La fel cum vă pot spune că la Exim-Bank s-a făcut un trafic de influenţă uriaș cu privire la numirile de acolo și va trebui să vedem evoluţia Exim Asigurări și a Exim Bank ca urmare a acestor numiri. Și aici șeful Cancelariei primului-ministru este unul din marii sforari ai numirilor, domnul Viorică...

- Dan Andronic: La Exim Bank?

- Traian Băsescu: Nu numai la Eximbank, la toate. Premierul își face treaba prin acest șef de cabinet.

„Șefa CNA este un om de proastă calitate. Trebuie să plece”

-Dan Andronic: Cum comentați situația de la CNA?

- Traian Băsescu: Doamna Georgescu trebuie să plece...

- Silviu Sergiu: Premierul nu îi cere demisia explicit...

- Traian Băsescu: Din păcate, pentru că doamna Georgescu este numită la propunerea premierului. Sub semnătura dânsului s-a făcut propunerea la Parlament sau pe locurile rezervate Guvernului. Când miam dat seama că este vorba de un om de proastă calitate? Când doamna Georgescu a făcut o afirmaţie, așa, a lăsat să se înţeleagă că ar avea susţinerea ambelor Palate. Eu recunosc că dânsa a încercat să ajungă la mine, dar n-am primit-o, având informaţii despre calitatea umană proastă pe care o are. Zilele trecute a încercat din nou prin Biroul de Presă să ia o legătură și i s-a cerut, dacă are ceva, să...

- Silviu Sergiu: A vrut să vină la dvs.?

- Traian Băsescu: Da. Dacă are ceva, să trimită în scris și va primi un răspuns. Este un om de proastă calitate doamna Georgescu, din păcate.

- Silviu Sergiu: Dar există o modalitate prin care poate fi, totuși, schimbată de acolo?

- Traian Băsescu: Cererea expresă a premierului, pentru că este... Nu cred că dacă eu aș cere unui om pe care l-am numit, i-aș cere demisia, el ar spune „nu vreau”, pentru că se decredibilizează.

- Dan Andronic: Dar n-ar putea fi privit ca o ingerință a unei instituții în activitatea altei instituții care e independentă?

- Traian Băsescu: Poate fi tratată și așa, numai că, pentru salvarea independenţei CNA-ului, este bine ca această doamnă să plece de acolo. CNA a devenit o vulnerabilitate în rapoartele UE, cum o vulnerabilitate a devenit și modificarea la legea prin care primarii și președinţii de Consilii Judeţene pot fi membri în Consilii de administraţie.

„Șefa CNA este un om de proastă calitate. Trebuie să plece”

 

- Silviu Sergiu: Ați văzut cifrele sondajului INSCOP, pare că s-au detașat doi candidați pentru finala prezidențială: Ponta și Iohannis. Cine credeți că va câștiga?

- Traian Băsescu: Eu zic că are șanse să câștige Iohannis, cu condiţia să aibă toată dreapta susţinându-l.

- Silviu Sergiu: Va avea?

- Traian Băsescu: Cred că da, nu văd nici un motiv să nu aibă Dreapta susţinându-l. Sper că până la alegeri va înţelege...

- Silviu Sergiu: Inclusiv PMP?

- Traian Băsescu: Atât cât are PMP, într-o competiţie prezidenţială...

- Dan Andronic: Ați spus că Iohannis are șanse să îl bată pe Ponta.

- Traian Băsescu: Dacă îl sprijină partidele.

- Dan Andronic: Nu cred că poate să câștige stând.

- Traian Băsescu: Să spunem că poate au fost foarte ocupaţi cu această fuziune. Încerc să fiu indulgent, pentru că îmi doresc o soluţie în care candidatul opoziţiei...pentru că nu pot să spun acestei struţocămile PNL-PSD „dreapta”. Toate abordările PNL din 2007 încoace au fost de total atașament cu PSD, cu România Mare, cu cine au putut, împotriva democraţiei. PDL a intrat în capcana propriei lui conduceri. Cum se va descurca, este treaba lui. Și noua alianţă PNL-PDL și majoritatea guvernamentală resping colaborarea cu Băsescu. Nu mor de dragul de a colabora cu ei, obiectivul meu este crearea unui partid nou. Nu au decât să rămână și să își scoată singuri președinte, dacă pot. Nu poţi să te duci peste cineva care nu vrea, să spui: „Eu vreau să te ajut”.

- Silviu Sergiu: Iohannis va cere sprijin și de la PMP?

- Traian Băsescu: Nu cred, pentru că și el e fragil. PDL va ceda candidatura în favoarea candidatului PNL, PMP are candidat, pe Cristian Diaconescu, pe care îl voi susţine atât cât îmi permite calitatea de președinte, sper ca PMP să devină mult mai activ, pe măsură ce și completează golurile de organizaţii pe care le au și să scoată un scor onorabil, dacă nu cumva să intre în turul doi. Are cifre mici încă, dar este un salt de la 2 la sută, cu cât a început, la 7 la sută. Dacă va crește în ritmul ăsta, va pune o problemă, mai ales că dl Iohannis este pe trend de scădere. Dacă ne uităm la profil, un Cristi Diaconescu, care a fost ministru de Externe, ministrul Justiţiei, îmi pare rău, dar este net superior lui Iohannis.

„Fuziunea PNL-PDL este o păcăleală”

-Silviu Sergiu: Rămâneți sceptic în ceea ce privește fuziunea PNL-PDL?

- Traian Băsescu: Rămân sceptic. Eu cred că ei au mers prea mult în declaraţii publice pe fuziune şi vor constata că partidele nu-s foarte miscibile. Şi aici mai avem o treabă. Dacă se face fuziunea, întrebarea este când noul partid, în care se pare că PNL va fi şef de filă, cu tradiţiile lui, când noul partid va lua în spate ce a primit gratis de la PDL şi va fugi din nou la acte împotriva statului, suspendări etc?

- Dan Andronic: Ați fi făcut această fuziune dacă ați fi fost președintele PDL?

- Traian Băsescu: Niciodată, pentru că eu ştiu spiritul organizaţiilor. Asta e o decizie luată de doi preşedinţi de partide, disperaţi pentru rezultatul obţinut în europarlamentare.

- Dan Andronic: Antonescu și Blaga.

- Traian Băsescu: Antonescu şi Blaga. Au aruncat activului o soluţie de fuziune. Nici unul - ba liberalii, parcă, au făcut-o puţin - dar PDL nu şi-a făcut analiza rezultatului alegerilor, să-şi explice cum, după ce au plecat Băsescu şi Udrea, deşi au luat 16 la legislative, acum au scăzut la 12, ca scor. E o păcăleală, dar nu cred că activul, pe care îl ştiu mult mai bine decât cred unii, nu cred că activul va înghiţi până la capăt treaba asta. Însă esenţial este ca pentru alegerile prezidenţiale să fie o formulă de cooperare. Obiectivul PMP, şi al meu, care sunt, să spunem, cel care a inspirat crearea acestui partid, în niciun caz nu este fuziune. Eu vreau construcţia unui partid nou, care în 2016 să arate că este altceva decât partidele care au făcut toate compromisurile din 90 până acum. Sper să reuşesc.

- Dan Andronic: Mă aștept să fiți acuzat că polarizați lupta politică cu Ponta, plecând de la această dispută pe tema CAS. Pe de altă parte , mă uit la Iohannis, nu a scos un cuvânt pe tema asta.

- Traian Băsescu: A spus, după conferinţa mea de presă, a spus.

- Dan Andronic: Nu a spus un cuvânt, în sensul că nu l-am văzut să se bată. Blaga, nici atât, iar Mihai Răzvan Ungureanu a mai scris vreo două-trei scrisori.

- Traian Băsescu: Să spunem că pe CAS au votat, aveau unanimitate, le-a fost greu.

- Dan Andronic: Dar să spună ceva.

- Traian Băsescu: Dar au avut legea prin care se modifică dreptul administratorilor locali de a fi în Consilii de Administraţie, despre care ştiu sigur că afectează raportul care va fi pe 17 iulie, va fi un raport verbal, legat de MCV, hotărâtor pentru materializarea a ceea ce am obţinut la ultimul Consiliu şi anume, rediscutarea problemei Schengen pentru România şi Bulgaria, anul acesta, în primul JAI. Faptul că au tăcut este incredibil.

- Mircea Marian: Surprize dinspre Dreapta ar mai putea să apară? Să apară din pădure o minune a minunilor?

- Traian Băsescu: Surpriza ar fi să devenim înţelepţi, să avem unul, doi candidaţi, dar...

- Dan Andronic: Varianta Meleșcanu? Ca om politic, vă spune ceva?

- Traian Băsescu: Lăsaţi-mă cu Meleşcanu, e bun acolo unde e, să-şi ducă mandatul până la capăt.