Mişcarea Populară solicită modificarea legilor electorale în sensul alegerii primarilor şi a preşedinţilor de consilii judeţene prin vot direct şi în două tururi de scrutin, a anunţat Traian Băsescu.
"Concluzia din CEN-ul de astăzi a fost că, pentru a se atinge obiectivele alegerilor, adică a se da o şansă de înnoire a clasei politice la nivel local şi în administraţia locală este necesară revenirea la alegerea primarilor din două tururi. Mai mult decât atât, dacă în legislaţia promovată în timpul meu a fost această eroare a alegerilor într-un singur tur, a fost şi un lucru foarte bun - aducerea preşedinţilor consiliilor judeţene la vot uninominal, alegere directă. Deci, cerem atât alegerea primarilor în două tururi, cât şi revenirea alegerii preşedinţilor consiliilor judeţene tot în mod direct şi în două tururi", a declarat Băsescu, citat de Agerpres.
Preşedintele MP a explicat necesitatea alegerii preşedinţilor de consilii judeţene în mod direct şi în două tururi.
"Fără acest sistem de alegeri, preşedinţii consiliilor judeţene se aşază pe nişte funcţii instabile. Imediat ce nu răspund nevoilor sau solicitărilor, de multe ori nejustificate, ale consilierilor, majorităţile se schimbă şi preşedintele consiliului judeţean rămâne fără susţinere în consiliu, ceea ce, pe urmă, duce şi la înlocuirea acestuia, deci o instabilitate a funcţiei. (...) De aceea, cerem în mod ferm, dacă tot se umblă la legea alegerilor locale, să se facă şi alegerea preşedinţilor consiliilor judeţene prin vot direct în două tururi, ca soluţie de salubrizare a vieţii politice locale", a susţinut Băsescu.
El a reamintit că în programul iniţial de guvernare premierul Dacian Cioloş viza şi modificarea legislaţiei electorale în sensul revenirii la alegerea primarilor şi preşedinţilor de consilii judeţene din două tururi de scrutin.