Traian Băsescu nu uită și nu iartă! După ce a fost ignorat la Parlament de principesa Margareta, fostul președinte a atacat voalat Casa Regală.
Întrebat dacă o să fie în rang cu Principesa Margareta, în caz că noul statutl al Casei Regale va trece în Parlament și dacă se simte confortabil în această situație, Băsescu a declarat la România TV: „Păi nu, poate îmi ridică și mie nepoții la rangul Principesei Margareta. Că eu am fost șeful de stat. Nu comentez, cum decide Parlamentul. Discutăm după perioada de doliu”.
Traian Băsescu a participat, din dubla sa calitate, de fost președinte al României și de actual senator, la ședinţa solemnă a Camerelor reunite ale Parlamentului, dedicată omagierii Regelui Mihai I.
Atunci când în care Principesa a trecut să-i salute pe cei prezenți, aceasta l-a evitat pe Băsescu. De altfel, fostul președinte a fost plasat între Emil Constantinescu și Valer Dorneanu, evitându-se așezarea lui lângă actualul președinte, cel care i-a urmat la Cotroceni.