Traian Băsescu, la Munchen: "Fac un apel la Președintele Ucrainei să nu trimită armata pe străzi"

Prezent la Conferința pentru securitate de la Munchen, șeful statului a făcut apel la omologul său din Ucraina să nu scoată armata pe străzi, în contextul protestelor din țara vecină.

"Acest panel nu ar fi existat dacă nu ar fi fost instabilitatea din Ucraina. Era previzibil ce se va întâmpla în țările din Parteneriatul Estic. Probabil noi, europenii de la granița cu Ucraina trebuie să înțelegem acest risc. Nu a fost analizat de la început. E nevoie de o abordare mai consistentă. Nu poți doar să le inviți la asociere, dar să le spui că nu e o garanție ca vor intra în UE. Cred că UE trebuie sa fie mai puternică în crearea perspectivei de intrare în UE", a declarat Traian Băsescu, potrivit caleaeuropeană.ro. De asemenea, în cadrul discursului său, președintele României i-a cerut omologului său ucrainean să nu cheme armata împotriva manifestanţilor.

"Dezastrul în domeniul securității ar fi ca în Ucraina să intervină armata pentru a calma situația. Fac un apel la Președintele Ucrainei să nu trimită armata pe străzi", a mai spus Băsescu.