Traian Băsescu s-a întâlnit, miercuri seară, cu Elena Udrea şi cu un grup de aproximativ 20 de lideri ai PMP, la Hanul Berarilor
Surse din formaţiune spun că se discută despre intrarea actualului preşedinte în partid din decembrie, când nu va mai fi şef al statului, relatează Mediafax.
"Suntem la Hanul Berarilor, am ieşit să discutăm despre intrarea preşedintelui în PMP în decembrie şi despre rezultatele alegerilor", au spus sursele citate.
Preşedintele s-a întâlnit de mai multe ori în această toamnă cu reprezentanţi ai PMP în diferite locuri din Bucureşti.