Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a vorbit despre capacitatea lui Florin Cîțu, propus premier de către Klaus Iohannis, de a face o majoritate.
”Din punct de vedere al economistului, alegerea președintelui a fost excepțională, a ales un economist excelent. Din punct de vedere al premierului care trebuie să coaguleze o majoritate, alegerea președintelui este catastrofală. Cîțu nu va reuși să pună cap la cap o construcție politică, care să dea României un Guvern stabil.
În primul rând, a fost unul din adversarii cei mai acerbi ai PSD-ului, adesea explicând calificat care este dezastrul guvernării PSD, ceea ce PSD-ul nu recunoaște și ceea ce PSD-ul este obișnuit să sancționeze. PSD-ul când îi spui că face greșeli, erori, el de regulă nu se uită să vadă ce a făcut, ci încearcă să se răzbune pe cel care i-a spus-o. Deci Cîțu nu are nici o șansă să facă o majoritate în care să atragă și PSD-ul sau chiar Pro România”, a declarat Traian Băsescu la RFI.
Fostul președinte a mai spus că ”PMP-ul cu certitudine va face ce a făcut și la Guvernul Orban II, va vota, dacă va avea ocazia, va vota Guvernul Cîțu”.