Traian Băsescu, fostul președinte al României, îl critică pe Călin Popescu Tăriceanu, după ce președintele Senatului l-a criticat pentru că ”este responsabil pentru tot ce se întâmplă acum”, iar istituțiile statului sunt ”scăpate de sub control”.
”Tăriceanu este un om slab. Eu îl consider puțin ”gaga”. Este tipul politicianului mărunt, care așa se descurcă. Eu am construit aceste instituții, le-am vrut puternice și le-am vrut neinfluențate de politic. Dar ce au făcut după ce am plecat eu din mandat, nu are nimic în comun cu construcția unor instituții puternice. Eu resping categoric comportamnetul acestor instituțiidin anul 2015. Eu le-am făcut puternice, să servească țara și justiția. Vă asigur că mai devreme sau mai târziu, foarte multe dosare vor fi revizuite”, a declarat fostul președinte al României, în direct la B1 TV.
În urmă cu câteva ore, Traian Băsescu a fost atacat de Călin Popescu Tăriceanu la Antena 3.
Redăm declarația președintelui Senatului.
“Vreau să clarific zvonurile privind apropierea între mine și Traian Băsescu sau între ALDE și partidul pe care îl conduce fostul președinte. Și am vrut să clarific acest lucru, în fața opiniei publice, să vorbesc despre lucrurile care ne separă. Și principalul element este că: această caricatură de stat de drept de astăzi i se datorează fostului prședinte aproape integral. Este responsabil pentru ceea ce se întâmplă acum. A spus de mai multe ori că este mândru de ce a făcut, că a întărit instituțiile, dar realitatea politică și din alte domenii arată că instituțiile scăpate de sub controlul civil își fac de cap".