Traian Băsescu a declarat, luni, în cadrul unei emisiuni, că nu este de acord cu impunerea cotelor de refugiați.
Fostul președinte susține, de asemenea, că soluţia în ceea ce privește criza refugiaților este încheierea prin orice mijloace a războiului din Siria.
"Dezavuez total abordarea cu cotele, legată de refugiaţi. Cine i-a chemat să-i primească. Doamna Merkel are responsabilitatea ei. Anunţul ei public că pot veni a fost catastrofal. România să corecteze şi să spună: nu, nu primim refugiaţi. Eu nu mă uit la Ungaria, eu mă uit la România. Nu mă interesează că propagandistic cineva mă pune în pachet cu Ungaria, Cehia şi Slovacia. Această poveste a cotelor nu există în tratatele UE. Am 23 de milioane de şomeri în UE. Nu am în Europa resursă pentru piaţa muncii? Nu vreau să spun o răutate şi nici nu vreau să-mi compromit relaţiile cu doamna Merkel, dar nu exclud pentru că se afla pe lista scurtă a celor care puteau primi premiul Nobel pentru pace.
Soluţiile să fie tratate în Siria. Dacă le-ai spus: copiii mei, veniţi în Europa, lasă-i să se stabilească unde vor. Soluţia: încheierea prin orice mijloace a războiului din Siria. Din toată Africa se iese prin Libia" a declarat Traian Băsescu la TVR.