Fostul președinte Traian Băsescu, a declarat, la B1 TV, că reacția autorităților, în cazul românului răpit în Burkina Faso, este una slabă şi a avertizat că "dacă statul român o sa pară slab, vom avea multe atentate teroriste și răpiri".
"Nu știu dacă vă amintiți, dar eu am spus de la bun început că reacția este slabă, mai ales că este imposibil ca România să nu aibă resursele necesare pentru a afla măcar zona cu aproximație unde se află românul răpit. Se întâmplă ca la o lună, o lună și ceva, să aflăm unde se află românul nostru. Cred că în aproape toată Afirca românia poate obține informații, dar este o slabă înțelegere a ce înseamnă acte de terorism. Eu am considerat atunci cu teroriștii din Irak un atent la siguranța națională, o agresiune la adresa Românie. Nu poți s-o tratezi altfel când un cetățean de-al tău este răpit", a spus Traian Băsescu, la postul B1 TV.
Fostul președinte a atras atenţia că vor trebui desfășurate operațiuni "conduse de președinte sau de premier": "Atenționez că procesele teroriste se vor amplifica și, dacă statul român o să pară slab, vom avea multe atentate teroriste și răpiri. Grupurile teroriste asta caută, state slabe".
"Nu avem nicio lege care să spună ce să facem în aceste situații. Avem o practică care spune că lucrurile acestea nu se rezolvă în CSAT, ci într-un cerc restrâns cu președintele sau premierul în capul mesei", a subliniat fostul președinte.
Despre acțiunea de recuperare, Băsescu spune că "trebuie asumare politică" şi tocmai din acest motiv în fruntea structurii care încearcă recuperarea e nevoie să se afle președintele ori premierul.
"Operațiunea de răpire e un act ilegal și în fața unei astfel de acțiuni nu poți sta să verifici legea. Dacă citești legislația română vei constata că nu trebuie să te bagi, mai ales dacă răpire e în afara teritoriului național", precizează fostul șef al statului.
"Structurile de securitate acționează dacă au spatele acoperit din punct de vedere politic", a mai spus Băsescu.
"În legislația americană există prevedere legală de împușcare a lui Osama Bin Laden? Nu există în astfel de situații. Sunt decizii politice care implică risc pentru ofițeri ai serviciilor de informații și cineva trebuie să își asume acest risc".
Gruparea jihadistă salafistă din Sahel Al-Mourabitoune a revendicat, într-o înregistrare audio difuzată de agenţia mauritană Al-Akhbar, răpirea românului în Burkina Faso în aprilie. Teroriştii islamişti susţin că vor să negocieze cu statul român. Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a anunţat că se întoarce de urgență în țară din Bruxelles, iar autorităţile au istituit o celulă de criză. Citeşte mai multe aici