Fostul președinte Traian Băsescu a declarat, joi seara, în cadrul unei intervenții telefonice la postul B1TV, despre legea privind restituirea proprietăților, că atât înființarea ANRP, cât și principiul legii în sine, au fost proaste. El a atras atenția că justiția trebuia să rezolve aceste probleme, în loc să le paseze către administrație, deoarece acest lucru a dus la apariția „samsarilor”.
„Am făcut astăzi o afirmație legată de nevoia restituirilor adminstrative pe care justiția nu le-a făcut, cu riscul de a supăra din nou CSM-ul, ca primar, am văzut multe procese de restituire blocate și proprietarii nu aveau parte de dreptate până la urmă, de aceea subliniam că a fost nevoie să se dea o Lege 10, care a dus restituirile într-o zonă administrativă și a ușurat procesul. S-a dovedit că nici acest lucru n-a fost suficient, pentru că deciziile de restituire erau atacate de chiriași în instanță și de aici ani și ani de judecată.
Dacă vă aduceți aminte, datorită acestor întârzieri enorme din instanțe, la CEDO România a primit foarte multe condamnări și am avut o perioadă de un an și jumate dată de CEDO în care n-am mai judecat nicio cauză elgată de restituiri, interval in care Guverul Tăriceanu a trebuit să găsească o formulă și s-a înființat ANRP. Aici este clar că justiția nu a servit cauza restituirilor, probabil și datorită impactului politic al unor poziții, inclusiv de șefi de stat care spuneau să terminăm cu porcăria restituirilor”, a declarat Băsescu, la B1 TV.
Fostul președinte a explicat că principiul legii nu a putut fi schimbat din cauza Constituției, însă, spune Băsescu, nu doar justiția a fost de vină pentru situația creată.
„Și legea a fost proastă, chiar principiul care n-a putut fi schimbat datorită Constituției care vizează într-un anumit fel propretatea în România (..) Nu spun că numai justiția a fost vinovată, spun doar că datorită funcționării defectuoase în instanță au apărut și samsarii de terenuri, cei care au cumpărat drepturi litigioase și s-au manifestat și pe legea 10 unde veneau la primării și la ANRP. Dacă justiția ar fi fost mult mai funcțională, cu certitudine nu se ajungea la situațiile de restituire administrativă, prin ANRP sau legea 10. Aduceți-vă aminte că și în calitate de președinte le-am menționat, însă libertatea pe care o am acum de îmi spune punctele de vedere și ceea ce știu despre procesele desfășurate în România, mă obligă să fiu mai vocal pentru că am observat o tendință de idealizare a justiției. Faptul că azi se încearcă prezentarea unei justiții lacrimă e incorect. Noi încă avem probleme cu justiția, ăsta e semnalul pe care îl trag”, a mai spus Băsescu.