Preşedintele suspendat Traian Băsescu a susţinut aseară o conferinţă de presă, la Palatul Cotroceni, în care a explicat de ce a sesizat Curtea Constiţională privind conflictul juridic dintre Preşedinţie şi Parlament. De asemenea, Băsescu a ţinut să sublinieze că Parlamentul a luat decizia de a-l suspenda fără să existe "fapte grave de încălcare a Constituţiei" şi că este de datoria sa să protejeze instituţia preşedintelui de astfel de abuzuri.
VEZI CELE MAI IMPORTANTE DECLARAŢII ALE LUI TRAIAN BĂSESCU:
- Înainte de a merge la referendum, câteva comentarii. Observ un salt calitativ apreciabil în clasa politică. În 2007 am fost suspendat cu 322 de voturi, azi cu 256. Probabil dacă aş avea un al treilea mandat nu ar reuşi suspendarea.
- În conf cu art 146 lit e din Constituţie am depus cerere de soluţionare a conflictului juridic cu Parlamentul. Nu ţin de scaun. Dar, ca în 2007, când am atacat hotărârea de suspendare, am obligaţia să epuizez toate soluţiile constituţionale pentru un abuz de acelaşi tip ca în 2007. Cu certitudine concluzia rămâne aceeaşi: mergem la refrendum.
- Marele argument al suspendacilor este legat de faptul că nu mai am popularitate. Acest lucru nu justifică suspendarea preşedintelui care are mandat de cinci ani, în urma alegerilor câştigate. Puţin preşedinţi îşi menţin simpatia în electorat. Dacă îţi asumi trecerea cu ţara prin criză este greu să rămâi la 50%. De aceea, această abordare este complet falsă. Ce popularitatea avea George Bush înainte de alegeri şi nimeni nu s-a apucat să-l suspende cu an sau doi înainte de finalul mandatului. Această formulare este de natură să asigure stabilitate.
- Aş face o observaţie care este miezul acţiunii la Curtea Constituţională. Izvorăşte din art 95 din Constituţie: în cazul săvârşirii unor fapte grave, prin care încalcă prevederile Constituţiei, preşedintele poate fi suspendat. Nu există acuzaţie legată de fapte, ci doar de declaraţii. Declaraţiile, toate, aşa cum au fost analizate de Curtea Constituţională nu relevă nici una fapte grave în înţelesul Curţii. Acesta este fundamentul conflictului sesizat Curţii.
- Aveam obligaţia să folosesc toate instrumentele pentru protejarea funcţiei. Ideea de preşedinte care poate fi suspendat de câte ori are in parlament o majoritate ostilă este un element profund de instabilitate.
- În declaraţiile făcute azi în parlament nu am găsit decât false imputări, false reproşuri, care dacă ar fi luate în considerare de un preşedinte ar face din acesta un preşedinte mut, care nu-şi asumă nimic. Preşedintele ales nu poate fi mut. Are obligaţia să-şi asume şi momentele dificile, iar noi am avut în 2010 un moment în care nu mai puteam finanţa deficitul bugetar.
- Ştiu reproşurile din 2010, ca urmare a declaraţiei din 6 mai legate de măsurile dificile care urmau, dar nimeni altcineva nu avea legitimitatea să le spună românilor că suntem într-o situaţie extrem de grea şi avem obligaţia să ne restrângem cheltuielile. Nu puteam să mă fac că nu ştiu ce urmează să se întâmple. Iar eu nu sunt un preşedinte laş.
- Cu adevărul şi cu Constituţia mergem la referendum. Campania îmi va prilejui momente de explicare a ceea ce s-a întâmplat în mandatul meu. Dacă voi reveni preşedinte va fi imposibil ca impostorii şi hoţii din politică să negocieze cu mine liniştea şi libertatea lor. Vreau să cred că românii nu-şi doresc liniştea din timpul guvernului Iliescu când s-au construit venele sistemului de corupţie transpartinic.
- Dacă exigenţele românilor vor fi legate de linişte, le pot garanta că voi fi o nucă tare pentru aceea care cred că România poate merge înainte cu o justiţie subjugată şi politic care protejează hoţii.
- Am conştiinţa împăcată că am reuşit să trecem ţara dincolo de momentul de risc maxim şi asigur pe români că nu aveam altă soluţie.
- Primul ministru Victor Ponta minte cu o seninătate incredibilă. Eu nu am plecat dintr-un singur motiv. Din ordinul lui Ponta, MAE a refuzat să transmită nominalizarea preşedintelui. Nu aveam cum să ajung acolo să generăm o poveste urâtă pentru România. Ponta nu o să poată fi un politician pentru că are impresia că în politică se poate minţi cu seninătate. Poate vă spune cum a fost master la Catania.
- Mandatul către preşedintele interimar se dă după ce CCR emite decizia de vacantare. CCR nu lucrează probabil că o vor face luni. Mă duc în weekend.
- Un singur lucru nu pot să-mi reproşez: încălcarea Constituţiei.
- Victor Ponta nu ar trebui să aştepte 29 iulie. El este un om despre care toată Europa ştie că plagiază. Poate Ponta gândeşte altă soluţie pentru viaţa lui decât să rămână prim-ministru. În propriul lui CV nu a spus cine este. Numai Victor Ponta n-a vrut să-l credem.
- Dacă revin la Cotroceni, în nici un caz nu-i voi mai pune un mandat de premier.
- Sigur nu voi mai candida vreodată la funcţia de preşedinte al României.
- Întrebare: veţi rămâne în politică? Nu. Înainte de a atinge vârsta de pensionare aş dori să mai fiu pe puntea unei nave.
- N-am făcut plan de campanie. Sper ca buletinele de vot să nu se tipărească de-a lungul şi de-a latul patriei, de tot felul de SRL-uri, ci Monitorul Oficial să tipărească buletinele înseriate
- Problema pe care eu o am este să nu se spună: preşedintele în funcţie a fugit. Eu am obligaţia să apăr acest mandat. Sunt un om puternic, nu pot să apar ca unul care şi-a luat familia şi a plecat. Am fost acuzat pentru ce am vorbit, dar nimeni nu a constatat o faptă gravă de corupţie în exercitarea mandatului.
- Aş vrea să lămurim: în tot acest interval de la vorbele, faptele cu suspendarea preşedintelui, emiterea de ordonanţe de urgenţă cum ar fi cea de reducere a atribuţiilor CCR, referendumul, nu am vorbit cu nimeni, nici cu ziarişti străini, nici cu politicieni. Statele care au reacţionat au la Bucureşti ambasade şi foarte buni cunoscători a situaţiei României. Reacţiile din instituţiile europene sunt generate de ambasadele de la Bucureşti. Problema suspendării preşedintelui este a noastră. Funcţionarea instituţiilor este şi a Uniunii Europene, extrem de sensibilă.
CITIŢI ŞI:
- Traian Băsescu a fost suspendat din funcţie. 256 parlamentari au votat "pentru". Referendumul, pe 29 iulie
- Ce se întâmplă cu preşedintele Băsescu pe perioada suspendării
- Traian Băsescu în Parlament: Se pare că nu reuşesc să coabitez cu PSD şi PNL
- Mihai Răzvan Ungureanu: Mulţi dintre cei care susţin demersul de suspendare au şcoală dar nu au minte
- CCR respinge cele mai grave capete de acuzare din solicitarea USL privind suspendarea lui Băsescu
- REPORTAJ DE LA SUSPENDARE. Detaliile ascunse din Parlament dezvăluite de reporterii EVZ