Traian Băsescu către ambasadorul Spaniei: Aţi găsit soluţii ca românii să nu se simtă respinşi în Spania

Preşedintele Traian Băsescu l-a decorat, astăzi, pe Estanislao de Grandes Pascual, ambasadorul Regatului Spaniei în România, şeful statului apreciind modul în care românii sunt trataţi în Spania, lucru de excepţie în mediul european actual.

"Nu este un simplu gest diplomatic, ci este un semn de mulţumire pentru modul în care v-aţi desfăşurat cei cinci ani de activitate în funcţia de ambasador al Regatului Spaniei la Bucureşti", a arătat Traian Băsescu, conform mediafax.ro. Şeful statului a spus că Estanislao de Grandes Pascual a fost "extrem de eficient" în a convinge firmele spaniole că România este un loc în care pot să investească în siguranţă şi un ambassador al culturii şi al limbii spaniole în România. "Aţi fost întotdeauna un ambasador cu care s-au putut discuta deschis problemele României în Uniunea Europeană", a mai declarat Traian Băsescu. Preşedintele a mai spus că un lucru de excepţie în mediul european actual este modul în care românii au fost şi sunt trataţi în Spania, în condiţiile în care şi Spania are problemele ei legate de criză, din care în ultimul timp a început să iasă, probleme legate de şomaj, de asistenţa socială. Traian Băsescu a mai afirmat că, dincolo de toate greutăţile pe are le aveau acasă, Guvernul central, guvernele locale şi Parlamentul central şi cele locale au găsit soluţii să îi facă pe români să nu se simtă respinşi în Spania. "De altfel, ospitalitatea spaniolă am simţit-o şi eu în cele patru campanii pe care le-am făcut şi în Spania, de două ori campanii pentru alegeri prezidenţiale, de două ori campanii de destituire din funcţia de preşedinte", a afirmat Traian Băsescu, adăugând că, "de fiecare dată, în Spania a găsit şi prieteni şi susţinere politică şi căldură pentru ceea ce a făcut şi a spus". Preşedintele i-a urat lui Estanislao de Grandes Pascual succes în următorul mandat pe care îl va începe în Argentina. La rândul său, ambasadorul Regatului Spaniei în România, aflat la final de mandat în ţara noastră, a declarat că este de cinci ani în România şi să primească o astfel de decoraţie, atât de importantă, a statului roman reprezintă o onoare şi un motiv de mândrie. El a apreciat că, din cauza crizei din Spania, nu a putut duce relaţiile cu România la cel mai înalt nivel, dar că acum situaţia se schimbă şi se va avansa şi mai mult în acest sens. CITIȚI ȘI:

  • Băsescu: Parteneriatul strategic cu SUA, imposibil de atins în afara respectării statului de drept