Fostul președinte al României l-a criticat dur astăzi pe președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, în contextul în care liderul liberal a declarat ieri că românii din Diaspora și-au vândut voturile pe "un mic și o bere".
"Am văzut şi auzit declaraţiile “liberalului roşu“ cu referire la mici şi bere sau la vînzarea voturilor pe care ar face-o românii din străinătate.Este evident că nu ştie nimic despre cele 5,2 milioane de români trăitori în afara frontierelor care n-au plecat la muncă de bine ce le era, care au sufletul pîrjolit de dorul de casă şi sunt cetăţeni români. El crede că totul se tranzacţionează, inclusiv sufletul sau dragostea de ţară. Şi pentru că vorbeşte de cumpărat voturi, o să-i amintesc că, în 2008, cînd a distrus finanţele ţării pentru a cumpăra voturi cu bani publici (ce ironie ca tocmai el să vorbească de cumpărat voturi), ţara a fost salvată chiar de remiterile românilor din diaspora, pe care acum îi desconsideră", afirmă Traian Băsescu.
Fostul președinte subliniază și faptul că social-democrații și liberalii au respins, împreună, legea votului prin corespondență inițiată de Eugen Tomac, întrebându-se dacă nu cumva există încă USL-ul.
"Pe 16 noiembrie 2014, românii din diaspora au catalizat votul împotriva imposturii. Probabil “liberalul roşu” vrea să joace pînă la capăt partitura scrisă de plagiator. Partidele politice au obligaţia să le asigure exercitarea dreptului la vot. Altfel, riscă o reacţie imprevizibilă a electoratului în 2016. Oare de ce PSD-iştii lui Ponta şi PNL-liştii lui Iohannis, cot la cot, în Parlament, au respins legea votului prin corespondenţă iniţiată de Eugen Tomac? O fi un USL deghizat ? Pe mine, personal, nu mă mai interesează voturile, dar ţara da, iar românii din diaspora sunt parte din ţară. Lăsaţi-i să voteze", conchide fostul lider de la Cotroceni.