Traian Băsescu, despre achitarea lui Tăriceanu: Nu a spus tot ce ştia, cineva din familia sa a spus ce ştia. Tăriceanu a avut dreptul la tăcere

Traian Băsescu, despre achitarea lui Tăriceanu: Nu a spus tot ce ştia, cineva din familia sa a spus ce ştia. Tăriceanu a avut dreptul la tăcere

Traian Băsescu, candidat din partea PMP la europarlamentare, a fost invitat în această seară în studioul ştirilor B1TV. În cadrul emisiunii a comentat despre cum a fost posibilă achitarea lui Tăriceanu.

Întrebat de moderatorul emisiunii dacă Tăriceanu nu iese întărit din această situație, Traian Băsescu a răspuns: ”Categoric, da. Să știți că procurorii, din câte știu, au avut dreptate. Domnul Tăriceanu nu a spus tot ce știa, a fost cineva din familia dânsului care a spus ce știa”. 

”Dacă în calitate de inculpat recunoștea se autoacuza și are dreptul la tăcere. Eu cred că aici a fost povestea cu achitarea, nu că ar s-ar fi spovedit la procurori. El, în realitate, n-a spus ce putea să spună, dar a avut dreptul la tăcere când este vorba de acuzarea lui și cred că Înalta Curte a procedat corect", a comentat Traian Băsescu.

Tăriceanu a luat un avans faţă de Dragnea

Ne puteți urmări și pe Google News

"Călin Popescu Tăriceanu, în raport cu Dragnea acum, are două-trei trepte avans pe această decizie a ÎCCJ”, a mai spus fostul preşedinte.

Călin Popescu Tăriceanu a fost achitat definitiv luni în dosarul de mărturie mincinoasă. Preşedintele Senatului era acuzat de procurorii DNA că a minţit în declaraţiile date ca martor în dosarul retrocedării unei suprafeţe din Pădurea Snagov şi a fermei Băneasa, în care sunt judecaţi prinţul Paul, Remus Truică, Tal Silberstein şi Dan Andronic. ÎCCJ a respins recursul DNA şi a menţinut decizia de achitare de la prima instanţă.   

Președintele Senatului nu a scăpat însă de tot de problemele din justiție. Anul trecut, DNA a solicitat începerea urmăririi penale pe numele lui pentru că acesta ar fi primit mită 800 de mii de euro de la o firma din Austria. Procurorii așteaptă însă încă din noiembrie avizul comisiei juridice din Senat, potrivit B1TV.