Tragic. Diego Maradona a fost lăsat de izbeliște. Nimănui nu i-a păsat de el

Tragic. Diego Maradona a fost lăsat de izbeliște. Nimănui nu i-a păsat de el

Raportul experţilor care atestă că fostul idol al fotbalului argentinian Diego Armando Maradona, decedat în luna noiembrie a anului trecut la vârsta de 60 de ani în urma unor probleme cardiace, a fost "abandonat în voia sorţii" de echipa sa medicală înaintea morţii a fost trimis luni justiţiei argentiniene, a declarat o sursă apropiată familiei, citată de AFP.

Mario Braudy, avocatul lui Diego Fernando, fiul în vârstă de 8 ani al legendei argentiniene, a confirmat informaţia în faţa biroului procurorului general din San Isidro (Buenos Aires).

Parchetul a deschis o anchetă care caută să determine o eventuală neglijenţă sau imprudenţă în tratamentele medicale administrate fostului decar al Argentinei, decedat în urma unui stop cardiac pe 25 noiembrie 2020 la vârsta de 60 de ani, singur în reşedinţa sa din Tigre, la nord de Buenos Aires.

Declaraţiile a două din cele cinci fete ale fostului căpitan al echipei Argentinei, Gianinna (31 ani) şi Jana (24 ani), care îl indică pe neurochirurgul Leopoldo Luque drept principal responsabil de deteriorarea stării de sănătate a tatălui lor, au declanşat o procedură judiciară.

Ne puteți urmări și pe Google News

O comisie medicală formată din 20 de experţi, între care medici legişti care au efectuat autopsia şi specialişti în diverse discipline medicale, au concluzionat într-un raport că fostul campion mondial "ar fi avut mai multe şanse de supravieţuire" dacă ar fi fost internat într-un centru de terapie adecvat şi polivalent.

Maradona a fost "abandonat în voia sorţii" de echipa medicală, care i-a prescris un tratament "inadecvat, deficitar şi imprudent", conducând la o lentă agonie, se arată în raportul făcut public vinerea trecută.

"Semnele de pericol de moarte pe care el le prezenta au fost ignorate", mai consideră experţii.

Avocatul lui Leopoldo Luque, Julio Rivas, a respins concluziile raportului, pe care îl consideră "parţial, tendenţios şi fără fundament ştiinţific". El a declarat că va face recurs în instanţă.

Neurochirurgul Leopoldo Luque şi psihiatra Agustina Cosachov au fost primii vizaţi de ancheta în cazul morţii lui Maradona, extinsă la un psiholog şi doi infirmieri (un bărbat şi o femeie), prezenţi alături de Maradona în ultimele zile ale vieţii sale, precum şi alte două persoane: coordonatorul acestor infirmieri şi un medic coordonator al spitalizării la domiciliu.

Biroul procurorului general din San Isidro a deschis, la finele lunii noiembrie, o anchetă pentru a determina responsabilităţile în cazul morţii lui Maradona, decedat în urma unui stop cardiac pe 25 noiembrie 2020, la vârsta de 60 de ani la reşedinţa sa din Tigre (Buenos Aires).

Operat la începutul lunii noiembrie de un hematom la cap, campionul mondial din 1986 a decedat câteva săptămâni mai târziu din cauza "unui edem pulmonar acut secundar şi o insuficienţă cardiacă cronică".

Photo 18967407 © Alexander Mirt | Dreamstime.com