Tragediile care ar fi putut fi evitate! Dosarele care zac prin sertarele procurilor sau prin instanțe duc la repetarea greșelilor

Sursa foto: INQUAM_Photos

Explozia de la Petromidia din 2016 care s-a repetat aproape la indigo în 2021 arată neputința autorităților atunci când vine vorba despre evitarea unor astfel de tragedii. După fiecare explozie majoră s-au întocmit dosare penale, dar multe dintre ele nici n-au văzut prima sentință.

Doar câteva luni le-a luat procurorilor în 2004 să întocmească un rechiztoriu în cazul exploziei de la Mihăilești. Apoi au urmat sentințele în dosar. Nu același lucru îl putem spune și despre exploziile de la Petromidia. Prima explozie a avut loc în 2016 și s-a soldat cu doi morți și doi răniți. Dosarul a fost trimis în judecată la câteva luni de la tragedie, dar cercetarea judecătoarească nu a fost finalizată nici în zilele noastre.

Drept urmare la 5 ani distanță, în 2021, avea să se întâmple o altă tragedie tot la Petromidia. Trasă la indigo cu cea din 2016. În 2021 a murit un muncitor și alți patru au fost răniți în urma unei noi explozii. Dosarul nu a văzut nici până în zilele noastre holurile instanțelor. Iar anul acesta, în luna iunie, un alt incendiu a avut loc în aceiași locație. De această dată nicio persoană nu a fost rănită. Pentru că oamenii au reușit să evacueze clădirea la timp. Dosarul penal înregistrat și de această dată probabil va avea soarta celorlalte două.

Ancheta de la Crevedia, record la dosare penale

Explozia de la Crevedia a bătut însă recordul la dosare penale înregistrate. Asta pentru că aproape toate parchetele investighează cauza. DNA are chiar două dosare pe rol legat de explozie. Parchetul General are și el unul, iar Parchetul Militar, altul pentru că au fost victime salvatorii prezenți la fața locului. De dosarul mare de la Parchetul General se ocupă nimeni altul decât Marius Iacob. Același procuror care se ocupă și de ancheta incendiului de la Piatra Neamț. Dosar care nu a fost finalizat nici până în zilele noastre.

Explozie la Arad, doi ani și niciun suspect

Un alt caz celebru în care a fost vorba despre o explozie, de aceasta dată un atentat criminal, este cel de la Arad. În luna mai a anului 2021, omul de afaceri Ioan Crișan avea să își găsească sfârșitul în mașina proprie, fiind victima unui atentat criminal. Mașina a explodat în momentul în care omul de afaceri a vrut să plece de pe loc. Deși s-au făcut expertize peste expertize și procurorii Parchetului General au intrat pe fir, nici până în zilele noastre nu avem nici măcar un suspect în acest dosar.