Doliu în comunitatea motocicliştilor. Unul dintre cei mai îndrăgiţi profesionişti pe două roţi şi-a pierdut viaţa într-un accident care a avut loc în apropiere de Şoseaua Pipera, pe strada Popasului din Voluntari,judeţul Ilfov. Valentin Gagu, sau Vali Feroce, a murit la doar 30 de ani după ce un şofer a intrat pe contrasens şi l-a lovit în plin.
Un adevărat marş al motocicliştilor a avut loc, aseară, în Capitală. Circa 50 de pasionaţi ai motoarelor, strânşi în Piaţa Victoriei, au plecat spre ieşirea din Bucureşti până în oraşul Voluntari, judeţul Ilfov. Ei au vrut, astfel, să îi aducă un ultim omagiu unuia dintre cei mai iubiţi dintre ei: Valentin Gagu, cunoscut ca Vali Feroce. Zeci de motociclete s-au oprit acasă la el, unde tinerii au stat la priveghi. La capătul unui week-end negru pentru motociclişti, în care alţi trei tineri şi-au pierdut viaţa în accidente rutiere, luni, Valentin Gagu a fost spulberat de un microbuz care circula pe strada Popasului, dinspre Voluntari. În apropierea pădurii Andronache, susţin martorii, şoferul a intrat în depăşirea unei maşini de gunoi. Din sens opus circula regulamentar Vali Feroce, aflat pe motocicletă, un KTM. Se îndrepta spre Voluntari. Din păcate, tânărul nu a mai putut evita impactul fatal. A fost târât pe bordul maşinii circa 100 de metri, susţin oamenii care au asistat la teribilul accident. Vali n-a avut nicio şansă. A murit pe loc. Şoferul microbuzului, cercetat pentru uciere din culpă Poliţiştii Serviciului de Poliţie Rutieră Ilfov au constatat că vina aparţine şoferului. "Conducătorul auto care conducea un microbuz de pasageri, pe strada Popasului, în care nu se afla decât el, a efectuat o depăşire neregulamentară şi a accidentat mortal un motociclist. În urma accidentului, i-a fost suspendat dreptul de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile şi este cercetat pentru uciere din culpă", a declarat pentru EVZ Claudia Burada, ofiţerul de presă al Inspectoratului Judeţean de Poliţie al Judeţului Ilfov. Unchiul lui Vali a postat pe internet un mesaj din care reiese că şoferul microbuzului ar fi circulat în baza unei dovezi eliberate de Poliţie, după ce a mai provocat un accident mortal. Poliţiştii susţin, însă, că Ştefan Simion, de 36 e ani, şoferul din Voluntari, avea permis in anul 2000 şi i-a fost reţinut după accidentul de luni. Vali Feroce va fi înmormântat astăzi Pe site-ul motociclism.ro mulţi dintre cei care l-au cunoscut au postat measje de condoleanţe. Spun despre Vali că era un profesionist şi participant la competiţii între pasionaţii sportului cu motor pe două roţi. Unii dintre cei care l-au cunoscut au declarat pentru EVZ că era un fel de instructor pentru tinerii care abia "gustau" din pasiunea motorului. Era cel care îi îndruma pe proaspeţii deţinători de permise pentru motociclete. Astăzi, el va fi înmormântat după obiceiul "machidonilor".