Editura Evenimentul si Capital

TRAGEDIE pentru MONARHIE. Putea să AJUNGĂ pe TRON, dar TOCMAI a MURIT

Autor: | | 3 Comentarii | 14273 Vizualizari

Pretendentul la tronul Franţei, Henri de Orléans, conte de Paris, a murit la vârsta de 85 de ani, luni, a anunțat fiul acestuia, Jean d\\\\\\\'Orléans, potrivit closermag.fr.

Anunţul a fost făcut de fiul acestuia, Jean de Orléans, în vârstă de 53 de ani, care a publicat, luni, un mesaj pe contul său de pe rețeaua de micro-blogging Twitter: "Cu tristețe vă anunț decesul tatălui meu, contele de Paris, în această dimineață. Rugați-vă pentru el!".

Jean de Orléans moștenește de la tatăl său titlul de conte de Paris.

Henri de Orléans s-a născut pe 14 iunie 1933, la Woluve-Saint-Pierre, în Belgia, unde familia sa trăia în exil. Totuși, în 1948, i s-a permis - înainte de abolirea legii în 1950 - să vină în Franța să își facă studiile la Bordeaux. S-a mutat apoi la Paris, unde a absolvit cursurile Institutului de studii politice. A fost militar, dar și scriitor și pictor, transmite Mediafax.

A fost pretendentul din partea familiei de Orléans la tronul Franței după moartea tatălui său, Henri d'Orléans, în iunie 1999, sub numele de Henri al VII-lea.

Henri era descendentul fratelui mai mic al lui Louis al XIV-lea, Philippe de Orléans, dar și al lui Louis-Philippe I de Orléans (care a domnit 1830 - 1848). Era considerat de regaliștii francezi, numiți unioniști, pretendentul legitim la tronul Franței, ca moștenitor al prințului Henri de Bourbon, conte de Chambord, ultima linie de descendenți ai regelui Louis al XV-lea.

Curs VALUTAR, 21 februarie! Surpriza URIASA! Ce s-a intamplat azi la casele de schimb

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Internaţional

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
15:30 Kovesi este devastată. SEMNAL NEGRU de la Bruxelles. N-a fost niciodată în cărţi. Breaking news 13:24 Lazăr A CEDAT NEVOS după aroganţa lui Toader. Este CEL MAI DUR ATAC în direcţia ministrului Justiţiei 11:50 Ultima LOVITURĂ pentru KOVESI! PLÂNGERE PENALĂ de la fosta ȘEFĂ a DIICOT, Alina BICA 11:39 Kovesi, AGENT SECRET. Ce scrisoare a primit DRAGNEA: „Nu mai este un SECRET” Breaking news 11:19 Aroganţa lui Toader: I-A DAT BOMBA lui Lazăr chiar pe terenul lui. SĂGEŢI PENTRU CSM şi explicaţii pentru Timmermans. Breaking news 10:30 Kovesi ŞI CEL MAI MARE ABUZ din mandatul la DNA. Cine sunt „MÂNJIŢII DE PE LISTA NEAGRĂ”. Breaking news în Justiţie 18:16 BREAKING NEWS. DEZASTRU pentru KOVESI! Îi FUGE PĂMÂNTUL DE SUB PICIOARE... PRIMELE REZULTATE în procesul de selecție pentru Parchetul European 17:24 Kovesi LOVEȘTE DUR la Bruxelles. Instituțiile europene AU FOST ALERTATE 13:49 Kovesi ARE UN PLAN ASCUNS şi elaborat, cu PUNCT FINAL la Cotroceni. Cine s-ar fi gândit? Breaking news 09:16 Tudose A DEVOALAT MAREA MANEVRĂ de pe axa Dragnea-Toader. CE SE SCHIMBĂ LA DNA? Breaking news 22:49 KOVESI, MITRALIATĂ cu SENTINȚE DEFAVORABILE. Mihaela Iorga Moraru, CONCEDIATĂ ILEGAL! 22:34 „În dosar apare şi numele lui Ţiriac” Breaking news în România. MAI MULTE NUME GRELE sunt implicate 19:42 Date importante din „Dosarul penal Kovesi”. Avionul pentru Popa a costat 130.500 euro, spune Parchetul General 11:59 Să fie acesta SFÂRȘITUL pentru KOVESI? Va fi ANCHETATĂ de CEL MAI MARE DUȘMAN. Cândva a DAT-O AFARĂ, acum s-a întors roata 16:37 KOVESI insistă și declanșează RĂZBOIUL cu Adina FLOREA. Amănunte INCENDIARE 16:20 6 ANI DE ÎNCHISOARE pentru Kovesi, BOMBA ANILOR în Justiţie! Breaking news în România 16:18 BREAKING NEWS. Ce LOVITURĂ pentru KOVESI!... A venit de unde se AȘTEPTA MAI PUȚIN 16:14 BREAKING NEWS: Laura Codruța Kovesi este DĂRÂMATĂ! Chris Terhes, despre candidatura lui Kovesi: Nu este eligibilă! 12:57 VINE APOCALIPSA pentru Dragnea: PSD, în CĂDERE liberă din cauza lui Kovesi! Dezvăluiri în „Telefonul de la ora 9”