Tragedie în Vrancea. Trei persoane au murit în incendiul care le-a cuprins locuința

Tragedie în Vrancea. Trei persoane au murit în incendiul care le-a cuprins locuința sursă: arhivă

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea a anunțat luni seara că trei persoane au decedat, luni, într-un incendiu care a cuprins o locuinţă din comuna Gologanu.

„Trei echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani intervin cu două autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD pentru stingerea unui incendiu ce a cuprins o locuinţă din comuna Gologanu. La sosirea pompierilor la locul intervenţiei, incendiul se manifesta generalizat la întreaga locuinţă, pe o suprafaţă de aproximativ 200 metri pătraţi. Din nefericire, în interiorul locuinţei au fost găsite trei victime decedate, carbonizate", a precizat ISU Vrancea.

Pompierii continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor care au dus la izbucnirea incendiului şi identificarea victimelor.

O ambulanță a luat foc în județul Suceava

O ambulanță a luat foc luni dimineață, 15 noiembrie, în județul Suceava, în timp ce se afla într-o operațiune medicală. Personalul sanitar trebuia să se îndrepte spre un caz medical, însă în cabina conducătorului autoturismului a izbucnit un incendiu. Autoritățile au oferit ultimele informații cu privire la starea persoanelor aflate în ambulanță.

Ne puteți urmări și pe Google News

O nouă tragedie pe străzile din România. De această dată, incidentul a avut loc în localitatea Spătărești din județul Suceava și a implicat o ambulanță cu o echipă medicală, care se deplasa spre un caz medical din Valu Moldovei. Un pompier din cadrul ISU Suceava, care mergea spre locuința părinților săi din comună, a fost primul care a observat fumul.