Tragedie în Spania. Morți, evacuați, importante pagube materiale și culturi compromise. Video

Tragedie în Spania. Morți, evacuați, importante pagube materiale și culturi compromise. Video

Spania este lovită de cele mai devastatoare furtuni din ultimii 140 de ani. Șase persoane au decedat duminică și sute de oameni au fost evacuați în sud-estul țării. Peste 300.000 de hectare de citrice și alte culturi au fost afectate.

Două campinguri din provincia Alicante au fost evacuate, unul în Crevillente, găzduind 300 de persoane, iar altul la Guardamar, potrivit unei purtătoare de cuvânt a serviciilor de urgenţă din regiunea Valencia.

O parte a comunei Almoradi, de 200 de locuitori, a fost, de asemenea, evacuată preventiv, din cauza apropierii de râul Segura, care a ieşit din matcă de câteva ori în ultimele zile, a adăugat purtătoarea de cuvânt.

Potrivit ultimului bilanț furnizat de Ministerul de Interne 3.500 de persoane fuseseră nevoite să îşi părăsească locuinţele din cauza vremii nefavorabile, care a provocat pagube semnificative în sud-estul ţării.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cantităţile record de precipitaţii au provocat moartea a şase persoane, au făcut drumurile şi căile ferate impracticabile şi au provocat inundaţii majore în regiunile Valencia, Murcia şi Andaluzia.

Pericolul nu a trecut încă, deşi precipitaţiile au scăzut în intensitate, a declarat presei ministrul spaniol al Apărării, Margarita Robles, evocând riscul de noi inundaţii din cauza nivelului râului Segura.

În condiţiile în care intemperiile se deplasează spre centrul peninsulei iberice, Agenţia Naţională de Meteorologie a menţinut avertismentul de ploi torenţiale pentru 14 provincii.

Cele mai devastatoare furtuni din ultimele 140 de ani, care au afectat 300.000 de hectare de citrice și alte culturi, în special în provinciile Alicante și Murcia.

Primele estimări făcute de două asociații agrare arată că este vorba de cea mai mare pierdere agricolă din Europa, de aproximativ 300.000 de hectare de cultură, o suprafață echivalentă cu provincia Alava. Președintele valencian, Ximo Puig, a cerut „un fel de plan Marshall” pentru zonă.

Este încă prea devreme pentru a cuantifica pagubele cauzate de vremea rea, cea mai catastrofică din 1879, când o inundație a provocat peste 1.000 de decese în Murcia și Orihuela, dar primele estimări sunt sumbre. Asociația Tinerilor Fermieri (Asaja) din Alicante arată că culturile de citrice, legume și struguri se vor pierde pe aproximativ 150.000 de hectare, între Elche și Pilar de la Horadada. O suprafață de aceleați dimensiuni este afectată de distrugerea infrastructurii de irigații, potrivit Uniunii Micilor Agricultori din Murcia. În orice caz, calculul hectarelor deteriorate va fi mult mai mare atunci când se vor calcula toate culturile și alte regiuni și populații inundate.

Președintele interimar al Guvernului, Pedro Sánchez, și mai mulți miniștri au vizitat zonele inundate.

Regele Felipe al VI-lea a fost în contact, în această duminică, cu președinții regiunilor afectate.

Președintele valencian, socialistul Ximo Puig, a cerut „un fel de Plan Marshall”, de ajutor pentru regiunea Vega Baja del Segura din Alicante.

Anul trecut, 13 persoane au murit pe insula Mallorca din cauza ploilor torenţiale însoţite de inundaţii şi de viituri, scrie ziarulromanesc.es.