Tragedie în lumea presei. O jurnalistă a primit vestea cea neagră în direct! Reacție incredibilă

Veste grea pentru Ali Meyer, o jurnalistă din Oklahoma. Aceasta a aflat în direct, în timpul unui reportaj, că are cancer.

Ceea ce a început ca un reportaj de sensibilizare a publicului cu privire la una dintre cele mai răspândite afecţiuni medicale a sfârșit prin a deveni cea mai grea misiune pe care Ali Meyer a trebuit s-o ducă la sfârşit de-a lungul carierei sale de presă.

Jurnalista lucra în cadrul unui program transmis în direct prin Facebook Live, pentru rețeaua Oklahoma KFOR. În acest scop, ea a mers la un spital cu scopul de a realiza un reportaj pentru a sensibiliza populaţia cu privire la cancerul de sân, una dintre bolile cele mai răspândite în rândul femeilor.

De aceea, a decis că este esențial pentru ca publicul să înţeleagă perfect cauza să efectueze ea însăşi un control exhaustiv, pentru a preveni boala sau a o detecta la timp.

În timpul reportajului televizat, jurnalista s-a supus în direct unei mamografii, în principiu doar pentru a încuraja telespectatorii să se supună unor controale de rutină.

A fost momentul în care a aflat cea mai dură ştire a vieţii sale: analiza a demonstrat că are un carcinom ductal neinvaziv, la sânul drept, care trebuia operat.

„Nu era o problemă de îngrijorare pentru mine, nu aveam noduli sau istoric familial; nu a existat niciun motiv să cred că mamografia mea va arăta rău”, a declarat Ali Meyer pe Instagram (foto sus), care, la vremea reportajului, avea 40 de ani.

Medicii i-au spus totuşi că e bine că boala a fost detectată la timp, deși mai mulți chirurgi au recomandat o mastectomie pentru a îndepărta sânul drept și pentru a se asigura că cancerul nu va apărea din nou.

A fost o nouă ştire ce avea s-o devasteze. „Deși operația a fost alegerea mea, am simțit că este ca o mutilare forțată”, a spus Meyer. „Am simțit că acel cancer îmi fura o parte din corp”, a mărturisit jurnalista, potrivit ABC.