Tragedie în drum spre mare

O tânără din Bucureşti şi-a pierdut viaţa, iar alte trei persoane au fost grav rănite, în urma unui accident ce a avut loc aseară pe şoseaua dintre Mangalia şi Constanţa.

Potrivit şeful Biroului Drumuri Naţionale şi Europene de la Serviciul Poliţiei Rutiere (SPR) Constanţa, comisar Tudorel Dogaru, incidentul rutier s-a produs la intrarea în localitatea 23 August, tinerii deplasându-se cu un Matiz dinspre Mangalia către Constanţa, pe DN39.

"Din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum, şoseaua fiind udă, tânăra care conducea maşina a pierdut controlul, autovehiculul a ieşit de pe carosabil şi a intrat într-un pom de pe marginea drumului", a menţionat poliţistul pentru Rompres.

În urma impactului, pasagera care se afla pe locul din dreapta a murit pe loc, iar ceilalţi tineri au fost grav răniţi.

Citiţi şi "Mai puţine accidente, mai mulţi răniţi"! (10:31)