Cel puţin 41 de persoane au murit şi multe altele sunt date dispărute, după ce un feribot care transporta 150 de persoane s-a scufundat, a anunţat un oficial din cadrul poliţiei, preluat de Reuters.
"Până în prezent am recuperat 41 de cadavre din feribot", a declarat Mohammad Jahangir Alam, şeful unui post de poliţie din districtul Kishoreganj, din nord-estul capitalei Dhaka.
Acesta a mai precizat că feribotul a fost surprins de o furtună puternică şi s-a scufundat în râul Ghorautura, la circa 180 kilometri de Dhaka, iar din cele aproape 150 de persoane aflate la bord, doar 25 au reuşit să înoate până la mal.
"Sper să scoatem feribotul la suprafaţă până la lăsarea întunericului", a mai spus Mohammad Jahangir Alam.
Accidentele de feribot sunt frecvente în Bangladesh, ţară străbătută de 230 de fluvii. Slaba aplicare a legilor de siguranţă la bordul navelor, serviciile de proastă calitate, precum şi depăşirea capacităţii maxime de transport sunt câteva dintre cauzele cele mai frecvente ale unor astfel de accidente.
Cel mai grav accident a avut loc în 2003, când cel puţin 800 de persoane aflate la bordul unui feribot au fost date dispărute după ce ambarcaţiunea supraîncărcată a naufragiat în plină noapte, pe un râu din sud-estul Bangladeshului. Şeful transportului fluvial din Dacca, Abul Hossain Chowdhury, a precizat atunci că feribotul, un MV Nasrin-1, se îndrepta din capitală spre oraşul Bhola, când s-a scufundat în mijlocul fluviului, aproape de Chandpur.
Oficialul din Bangladesh nu a putut spune cu exactitate câti pasageri se aflau la bord, însă cotidianul Jugantar a estimat că feribotul transporta peste 1.000 de persoane. Chowdhury a mai precizat că 200 de persoane au fost salvate.
(10:05)