Trei bărci care transportau mai mulți fotbaliști și suporteri ai unei formații congoleze au fost scufundate de un val uriaș în timp ce traversau fluviul Luapula.
Bilanțul tragediei: 20 de morți. 80 de oameni au reușit să se salveze. Cu toții se întorceau de la un meci jucat în deplasare, în Zambia. Toți cei care și-au pierdut viața erau fotbaliști ai echipei AC Virgin Ka, din Republica Democratică Congo, scriu italienii de la Gazzetta dello Sport.
"Bărcile s-au răsturnat după ce au fost lovite de un val generat de o altă ambarcațiune pe fluviul Luapula", a explicat Aaron Mushanga, vicecomisarul districtului congolez unde s-a petrecut accidentul.
Operațiunile de căutare ale victimelor sunt în desfășurare, iar Sepp Blatter, președintele FIFA, a trimis condoleanțe federației congoleze.